Bilanț tragic în SUA: peste 500.000 de decese din cauza COVID-19

Bilanț tragic în SUA: peste 500.000 de decese din cauza COVID-19

Peste o jumătate de milion de americani au murit din cauza COVID-19 și sunt peste 28 de milioane de contaminări de la începutul pandemiei. Este bilanțul tragic din Statele Unite. Drama cauzată de pandemie a fost marcată printr-un moment de reculegere păstrat în memoria victimelor. Specialiștii spun că este posibil ca numărul de infectări să scadă în aprilie, grație imunizării în masă.

În Statele Unite au fost comemorate cele 500.000 de victime, în prezența președintelui Joe Biden. Au răsunat clopote și au fost aprinse lumănări. Este de departe, țara cea mai afectată de pandemie din lume, iar experții americani spun că nu au mai cunoscut așa ceva de la pandemia din 1918. Pragul de 400.000 de decese a fost depăşit în urmă cu numai o lună, cu o zi înainte de instalarea lui Joe Biden la Casa Albă. Preşedintele american a făcut din lupta împotriva pandemiei una dintre priorităţile sale, la început de mandat.

JOE BIDEN-președintele Statelor Unite

„Azi marcăm un prag trist, 500.071 de victime ale pandemiei, într-un singur an. Au murit mai mulţi americani în această pandemie decât în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi războiul din Vietnam, la un loc. În această țară sunt cele mai multe decese înregistrate în lume, ca victime ale pandemie.”

Există și vești bune și o opinie ce a trezit interesul opiniei publice. Cercetătorul Marty Makary de la prestigioasa Universitate John Hopkins estimează că numărul ridicat de persoane care au fost infectate până acum în Statele Unite, împreună cu campania de vaccinare, ar putea contribui la atingerea unei imunităţi colective, până la primăvară. În aprilie, pandemia va scădea, spune el.

MARTY MAKARY-profesor la Universitatea John Hopkins din SUA

„Am vorbit cu unii prieteni și mi-au spus să nu ofer aceste informații public pentru că aș putea să-i influențez pe oameni să nu se mai vaccineze. Dar, este o reducere a ratei de infectare de 76 %, în ultima săptămână, deci noi ca specialiști ne putem întreba de ce. Nu putem explica prin vaccinare, ci printr-o schimbare bruscă și anume imunitatea naturală.”

Realizator emisiune FOXNews

„Credeți că virusul COVID-19 va fi dispărut în aprilie? Și foarte mulți așteaptă, încă, vaccinul. Cum explicați acest lucru?”

Marty Makary:

„În primul rând nu cred că va dispărea, cred că vor fi niveluri foarte scăzute ale infectării, extrem de scăzute.”

În Statele Unite s-au vaccinat până acum peste 55 de milioane din cei peste 328 de milioane de americani.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7 ° C
7.2 °
6.1 °
86 %
6.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii