Aud din ce în ce mai des că oameni de lângă mine nu s-ar mai da în lături să plece dintr-un oraș mare în altă parte, dacă li se oferă un serviciu mai bun. În România, ideea aceasta a relocării pentru job se practică de mult timp, dar în sensul dinspre zonele rurale spre orașe, sau din orașele mai mici spre cele cu mult mai multe oportunități.
Articol de Ligia Enache
În ultimii ani însă, din ce în ce mai mulți tineri au ales să studieze la universitățile din străinătate, iar părinții i-au susținut în totalitate. Cu tot ce implică o astfel de experiență, atât financiar cât și emoțional. Ce este însă în sufletul părinților, e ușor de imaginat.
Să fie acesta un semn că în România, pe zi ce trece, se schimbă mentalitățile atât de adânc înrădăcinate?
În țările occidentale, mutarea într-un alt oraș pentru a urma o oportunitate de carieră este un fenomen obișnuit, în special în Statele Unite. Pentru americani, acest concept a devenit ceva banal. De cele mai multe ori, absolvenții de facultate se mută în alte orașe pentru a-și începe cariera, iar pe parcursul vieții profesionale sunt obișnuiți să facă schimbări de locuință pentru a-și urma visul, chiar dacă asta implică mutarea la sute sau mii de kilometri depărtare de casă.
În România, însă, mentalitatea este o chestiune foarte greu de urnit. Nu comentez aici dacă e bine sau rău. Rădăcinile și stabilitatea sunt valori importante pentru noi și pot reprezenta, încă, o piedică emoțională puternică.
În SUA și alte țări occidentale, dinamismul pieței de muncă este amplificat de dorința angajaților de a progresa și de a explora noi oportunități. Această mentalitate este cultivată de la o vârstă fragedă. Mulți tineri se mută în campusuri universitare la mare depărtare de casa părintească și obțin astfel o primă experiență de viață într-un mediu diferit și șansa de a-și construi propriul drum.
Mobilitatea profesională în Occident este văzută ca o trăsătură pozitivă, care demonstrează ambiția și flexibilitatea unei persoane. De asemenea, companiile americane susțin această mentalitate și oferă adesea pachete de relocare și oportunități pentru angajați, cultivând ideea de a avansa în organizație mutându-se în diverse locații. Astfel, ideea de a „rupe rădăcinile” este percepută mai degrabă ca un pas necesar și firesc în carieră, decât ca o pierdere.
În România, însă, există o puternică legătură cu familia, locurile natale și comunitatea. Multor români le este greu să își imagineze o viață departe de aceste elemente de bază chiar și atunci când o oportunitate profesională bună îi așteaptă într-un alt oraș sau țară. Spre deosebire de Occident, unde tinerii sunt obișnuiți să se mute departe de familii încă de la o vârstă tânără, în România există o mai mare tendință de a rămâne aproape de casă.
Pentru mulți dintre noi, conceptul de „acasă” nu se schimbă ușor și are o încărcătură emoțională puternică. Ideea de a ne muta rapid într-un alt oraș poate fi resimțită ca o rupere de identitate și de obiceiurile care ne oferă stabilitate.
Știm cu toții: cuvântul românesc care nu există în nicio altă limbă, “ dorul”, ne macină puternic pe interior.
În Occident, adaptabilitatea oferă oamenilor mai multe oportunități, permițându-le să experimenteze culturi diverse și să își construiască o carieră variată. Dar aduce un minus, cel puțin în mentalitatea românească: legăturile cu locurile sau cu oamenii pot fi cam superficiale.
Dar viitorul înseamnă mereu schimbare. Cu siguranță, nu mai durează mult ca românii, mai ales cei tineri, să uite mentalitatea conservatoare care le poate limita atingerea succesului. Și, pe măsură ce piața muncii devine mai globalizată, mobilitatea profesională poate începe să devină și la noi un instrument pentru viață. Chiar dacă acum diferențele culturale rămân evidente: pentru occidentali, mutarea într-un alt oraș pentru un serviciu mai bun este adesea o decizie practică și rațională, în timp ce pentru mulți români este una încărcată emoțional.
Tu ce alegi?
