Cotidianul britanic The Guardian a anunţat că nu va mai posta pe reţeaua socială X, proprietatea lui Elon Musk

Cotidianul britanic The Guardian a anunţat că nu va mai posta pe reţeaua socială X, proprietatea lui Elon Musk

Cotidianul britanic „The Guardian” a anunţat că nu va mai posta pe reţeaua socială X, proprietatea lui Elon Musk, pe care o califică drept „platformă mediatică toxică”.

„Credem că avantajele prezenţei noastre pe X sunt în prezent depăşite de inconveniente şi că resursele ar putea fi mai bine utilizate pentru a promova jurnalismul nostru în altă parte”  a transmis The Guardian.

Ultima postare pe reţeaua socială datează din 13 noiembrie. Acum, conturile „The Guardin” X sunt prezentate drept arhive, iar cititorii sunt invitaţi să se reorienteze spre site-ul de pe internet al publicaţiei sau să descarce aplicaţia sa, potrivit Radio România Actualități.

Conducerea cotidianului britanic explică faptul că s-a gândit să părăsească X de mai multă vreme din cauza conţinutului adesea deranjant promovat sau găsit pe platformă inclusiv teorii de complot ale extremei drepte şi rasism. Iar campania pentru alegerile prezidenţiale americane nu a făcut decât să sublinieze ceea ce noi am observat, scrie „The Guardian” – X este o platformă mediatică toxică şi proprietarul ei a ştiut să facă uz de influenţa lui pentru a modela discursul politic.

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, care apără o viziune radicală a libertăţii de exprimare, respingând orice formă de cenzură, a cumpărat platforma Twitter în 2022 şi are redenumit-o X. De-a lungul campaniei pentru alegerile prezidenţiale americane, Musk a evidențiat un sprijin ferm pentru Donald Trump şi a pus contul său personal de pe X, urmărit de peste 200 de milioane de persoane, la dispoziţia candidatului republican.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
2.8 ° C
3.3 °
1.1 °
90 %
2.1kmh
6 %
vin
5 °
sâm
8 °
Dum
9 °
lun
11 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii