Record absolut anunțat de ministrul PSD al Transporturilor: aproape 150 de km de autostradă deschiși până la finalul anului

Record absolut anunțat de ministrul PSD al Transporturilor: aproape 150 de km de autostradă deschiși până la finalul anului

Ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că până la finalul anului românii vor putea circula în regim de autostradă pe alți 70 de km. Aproape 50 dintre aceștia vor completa segmentul care va fi dat în exploatare pe 20 noiembrie, pe A7, iar alți 18 km vor deschide parțial circulația pe secțiunea Pitești – Curtea de Argeș care face parte din A1. Astfel, românii vor avea la dispoziție aproape 150 de noi km de autostradă, din care 128 numai pe Autostrada Moldovei A7.

Sorin Grindeanu: se va circula pe A7, între Dumbrava și Pietroasele, din decembrie

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a anunțat că încă două loturi din autostrada A7, respectiv Dumbrava – Mizil şi Mizil – Pietroasele, însumând circa 50 de kilometri, vor fi date în circulaţie în luna decembrie. Reamintim, începând de miercuri 20 noiembrie se va putea circula în regim de autostradă și pe mai mult de 43 de kilometri din A7, între Buzău și Râmnicu Sărat, după ce, anterior, s-au dat în folosință alți 11 km de pe tronsonul 4.

„În luna decembrie, ambele tronsoane vor fi date în circulaţie. Şi tronsonul de la Dumbrava la Mizil şi de la Mizil la Pietroasele, al doilea, vor fi date în circulaţie. Am emoţii mai mari, vă spun sincer, pe lotul 2, cel care cred că e pe raza judeţului judeţului Buzău, pentru că acolo mai avem un pasaj şi mai e un tablier de venit, care e aşa, în limită, dar am toate asigurările în acest moment că vom putea să dăm ambele în circulaţie…Miercurea viitoare se va circula pe acele două loturi de la Buzău la Focşani. Pe lotul 4 deja se circulă, iar pe lotul 3, de asemenea, în decembrie se vor termina lucrările şi se va circula pe el”, a afirmat ministrul Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

Marcel Ciolacu: ”Îmi doresc ca de Crăciun românii din Estul țării să ajungă acasă mai repede!”

Aceste noi sectoare de drum vor permite șoferilor să circule în regim de autostradă pe 128 din cei 319 km ai Autostrăzii A7, din apropierea Ploieștiului și până la Râmnicu Sărat.

”Suntem optimiști, sperăm ca vremea să țină cu noi, urmând ca luna viitoare să se circule de la Buzău până la Focșani. Îmi doresc ca românii din Estul țării să ajungă acasă mai repede de Crăciun! Și orele petrecute pe drum vor fi mai puține după ce vor fi deschiși și ceilalți 49 de km dintre Ploiești și Pietroasele”, a transmis Premierul Marcel Ciolacu.

O nouă secțiune din Autostrada A1, Sibiu – Pitești, cu un an avans

Sorin Grindeanu a anunțat, de asemenea, că începând din 1 decembrie se va circula pe 16 kilometri din secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș a A1 Sibiu – Pitești. În momentul de față se fac ultimele lucrări în zona Vâlcele-Băiculești. La celălalt capăt al tronsonului, cel din zona Pitești-Bascov deja se circulă, pe sensul spre București.

Potrivit Ministrului Transporturilor, lucrările au fost finalizate cu un an mai devreme decât termenul prevăzut. În avans au fost finalizate și Tronsoanele 2 și 3, cele de mijloc (Vadu Pașii-Râmnicu Sărat și Râmnicu Sărat-Mândrești Munteni), din A7, pentru care termenul contractual era, de asemenea, 2025!

„În jurul datei de 1 decembrie, vom da în circulație cu aproape un an mai repede, primii 16 kilometri.de autostradă spre Curtea de Argeș, urmând ca diferența să fie gata undeva în primăvară”, a declarat Grindeanu.

În programul pentru alegerile parlamentare, PSD și-a propus ca obiectiv major finalizarea cât mai multor investiții locale în infrastructură, educație și învățământ în mod echilibrat, în toate județele țării, aceasta fiind prioritatea candidaților social democrați pentru alegerile parlamentare. Prin aceste inițiative, PSD își asumă un rol activ în creșterea economică a României, contribuind la consolidarea unei societăți mai puternice și mai prospere.

CMF 11240017

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
6.8 ° C
7.2 °
5.1 °
56 %
5.1kmh
0 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii