Planul de investiții al PSD relansează construcțiile. Volumul total al lucrărilor din prima lună a toamnei, în creștere față de septembrie 2023

Planul de investiții al PSD relansează construcțiile. Volumul total al lucrărilor din prima lună a toamnei, în creștere față de septembrie 2023

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că în septembrie 2024 volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a avut o creștere de 6,1% comparativ cu luna precedentă și de 2,8% comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Acest avans este un efect direct al politicilor implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, sectorul construcțiilor beneficiind în prima jumătate a anului de 40,6% din totalul investițiilor în economia românească.

În septembrie, volumul lucrărilor de construcție au crescut cu 6,1% comparativ cu luna august

Potrivit datelor INS, faţă de luna precedentă, în septembrie 2024 volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 6,1%, sprijinit de avansul la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+12,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+7%).

Pe obiecte de construcţii, la lucrările de construcţii inginereşti s-a înregistrat un salt de 12,1%, ca urmare a investițiilor record inițiate de PSD în infrastructura mare, proiecte industriale și logistice. De asemenea, s-a înregistrat și un avans de 4,4% în domeniul clădirilor rezidențiale, efect al creșterii cererii de locuințe noi prin măsurile implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu concretizate în venituri mai mari și credite mai ieftine pentru români.

Construcțiile inginerești au crescut cu 20,3% comparativ cu septembrie 2023

Cifrele publicate de INS arată, de asemenea, că volumul lucrărilor de construcții inginerești a fost cu 20,3% mai mare în septembrie 2024 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Per total, sectorul a crescut, ca serie brută, cu 2,4%, susținute de de avansul la lucrările de reparaţii capitale (+10,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+6,2%).

În 2024, alocare record pentru construcțiile noi

Potrivit INS, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut în primul semestru din 2024 cu 5,6% față de perioada similară din 2023, ajungând la un total record de 80,2 miliarde lei. Construcțiile au beneficiat de cea mai mare parte din sumă, cu o pondere de 40,6%.

Datele INS mai arată și faptul că prin programul intensiv de dezvoltare al infrastructurii asumat de Guvernul Ciolacu, lucrările de construcţii noi au avut o pondere de 59,2%.

Construcțiile, motor al dezvoltării țării și în Programul de Guvernare 2025-2028

Sectorul construcțiilor este prevăzut să susțină și reindustrializarea României, creșterea infrastructurii de transport și logistică, ca și realizarea de noi spitale și obiective de învățământ, obiective prioritare prevăzute de PSD în Programul de Guvernare 2025-2028.

Pentru atingerea acestora, în documentul programatic al social-democraților sunt asumate pentru următorii patru ani investiții publice de peste 120 miliarde de euro, atragerea de investiții străine directe de 32 miliarde de euro, o rată de absorbție de 90% din fondurile UE 2021-2027 și alte peste 28 miliarde de euro atrase prin finalizarea cu succes a Planului Național de Redresare și Reziliență, până în 2026.

În programul pentru alegerile parlamentare, PSD și-a propus ca obiectiv major finalizarea cât mai multor investiții locale în infrastructură, educație și învățământ în mod echilibrat, în toate județele țării. Prin aceste inițiative, PSD își asumă un rol activ în reindustrializarea țării, dezvoltarea zonelor metropolitane și a satului românesc, și creșterea calității vieții tuturor românilor. CMF 11240017

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
5.5 ° C
6.1 °
5 °
77 %
5.7kmh
100 %
joi
9 °
vin
10 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii