Plenul Parlamentului a adoptat, luni seara, articolele proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021, urmând să dezbată anexele, printre care şi cea care cuprinde bugetele ordonatorilor principali de credite – ministere, autorităţi, agenţii şi alte instituţii.
Nu a fost acceptat niciun amendament la cele 57 de articole ale proiectului de lege, acestea fiind aprobate în forma Guvernului.
Senatorul PSD Gabriela Firea a susţinut, la articolul 45, amendamentul de dublare a alocaţiilor pentru copii, difuzând o înregistrare de la dezbaterea din anul 2019 a proiectului legii bugetului de atunci, construit de Guvernul PSD, în care deputaţii liberali Raluca Turcan şi Robert Sighiartău propuneau dublarea alocaţiilor. Amendamentul PSD de dublare a alocaţiilor a fost respins luni. S-au înregistrat 183 de voturi „pentru”, 227 – „împotrivă” şi două abţineri, potrivit Agerpres.
Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a acuzat nerespectarea regulamentului în modul în care preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Ludovic Orban, a condus şedinţa.
„Nu s-a mai întâmplat vreodată să întrerupi opoziţia să susţină amendamentele pe timpul ei”, a spus Ciolacu. El a susţinut, în plen, un amendament privind acordarea CEC BANK a unui împrumut în valoare de până la 1.400.000.000 lei, însă acesta a fost, de asemenea, respins prin vot.
Un alt amendament respins, susţinut de grupul parlamentar al AUR, se referă la acordarea, în 2021, de vouchere de vacanţă la nivelul anului 2020. După adoptarea articolelor, senatorii şi deputaţii au luat o pauză de o jumătate de oră până la începerea dezbaterilor pe anexele proiectului de lege.
Timpul maxim alocat pentru dezbaterea articolelor şi anexelor este stabilit la 600 de minute. Camera Deputaţilor şi Senatul, reunite în şedinţă comună, au început, luni, dezbaterile pe proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021.
Votul final urmează să fie dat marţi.