Virusul HMPV produce o viroză ”banală”, cunoscută de foarte mulți ani, infecțiile fiind ”obișnuite”, a afirmat joi, într-o conferință de presă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a precizat că, în general, sunt afectați copiii.
”Discutăm despre o viroză banală. Metapneumovirusul este un virus cunoscut de foarte mulți ani, care produce infecții obișnuite, copiii, în general, sunt afectați. 10% din totalul virozelor respiratorii care apar la copii sunt produse de metapneumovirus, așa că nu discutăm de nimic special, discutăm de o viroză banală, care, sigur, la fel ca orice viroză, poate să evolueze cu complicații în cazul persoanelor care au anumite deficiențe imune sau boli cronice, dar sunt situații excepționale, iar diagnosticul acestei boli este un diagnostic clinic, fără să existe o precizare a agentului etiologic decât în cazul în care sunt infecții respiratorii severe care necesită o precizare de diagnostic”, a explicat Rafila.
Potrivit ministrului, sistemul de alertă al Organizației Mondiale a Sănătății a transmis că în China nu este o problemă de sănătate publică în momentul de față.
”Nu există niciun fel de evidență de transmisibilitate crescută sau de severitate mai mare a acestui virus în România, care produce, cum spuneam, virozele banale, obișnuite în fiecare an”, a declarat ministrul Sănătății.
Nu există vaccin pentru prevenirea acestei infecții, a indicat ministrul.
În ultima săptămână de raportare, a menționat el, au fost înregistrate 44.554 de cazuri de infecții respiratorii față de o medie multianuală pentru aceeași perioadă de 73.000 de cazuri, cu 38% mai puține comparativ cu sezonul precedent și cu 22% mai puține cazuri față de săptămâna anterioară din anul 2024.
”Este adevărat, pentru că a fost o perioadă prelungită cu foarte multe zile libere, este posibil să discutăm și despre o subraportare”, a arătat Rafila.
Măsurile de prevenire a infecțiilor respiratorii sunt cele recomandate în fiecare an: spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, respectarea igienei și a strănutului, aerisirea încăperilor, evitarea locurilor aglomerate, adresarea la medicul de familie când apar simptome respiratorii, iar prezentările la unitățile de primiri urgențe să se facă doar atunci când sunt cazuri care au o gravitate medie sau mare, a transmis Rafila, care a recomandat vaccinarea antigripală.