Prezent în studioul Metropola TV, în calitate de invitat al lui Robert Turcescu la emisiunea „Sub semnul întrebării”, controversatul candidat la președinția României, Călin Georgescu, a evitat să vorbească despre Rusia. Cel puțin nu în mod direct. Aceasta în ciuda întrebărilor gazdei și a discuțiilor care au abordat inclusiv tema războiului din Ucraina, contribuția României la bugetul NATO, relația cu UE și bineînțeles resursele de gaze, petrol și aur.
Întrebat în legătură cu viziunea sa asupra politicii externe a României în raport cu Federația Rusă, Călin Georgescu a răspuns astfel: „În primul rând cu vecinii trebuie să te ai foarte bine. Nu foarte bine… Impecabil”. Aparent, o gafă, în contextul în care țara noastră nu are graniță cu Federația Rusă. Aspectul a fost prompt remarcat de către gazda emisiunii, care a încercat să repună lucrurile în matcă. Georgescu a continuat să-și expună punctul de vedere, fără a admite vreo greșeală, dar și fără a face vreo referire la Rusia, despre care fusese întrebat. El și-a continuat ideea astfel: „…Iar cu țările mari, Rusia, China, America, India, Brazilia, trebuie să te ai perfect”. A vorbit apoi pe larg despre importanța Chinei pe harta lumii, iar subiectul Rusia a mai fost abordat doar prin prisma „graniței” externe a României la Marea Neagră și o legătură pe care Georgescu a făcut-o cu …Marea Caspică, în conrtextul unui „culoar” între cele două mări, expus de invitatul emisiunii. Subiectul Rusia nu a mai revenit apoi în prim plan decât când gazda emisiunii a adus vorba despre resursele de gaze naturale.
La acest capitol, Călin Georgescu a declarat că „Europa e în colaps” și că încercările „oligarhiei mondiale” de a subjuga economic lumea prin impunerea politicilor ecologice sunt doar o încercare a a acesteia de acaparare a puterii la nivel global.
În ceea ce privește resursele naturale ale României, care sunt fie cedate, fie vândute în afara țării, apoi cumpărate la prețuri „europene”, Călin Georgescu a opinat că avem de a face cu o „înjosire, înrobire a poporului român”. Candidatul a mai afirmat și că dacă va ajunge președinte, va deschide imediat exploatările de aur din Transilvania.
În aceeași emisiune, Călin Georgescu a afirmat că nu vrea să scoată România nici din UE și nici din NATO.