Ministrul Apărării: O prezență militară americană permanentă ar fi un pas înainte

Ministrul Apărării: O prezență militară americană permanentă ar fi un pas înainte

O prezență militară americană permanentă în țara noastră ar fi „un pas înainte”, dar și prezența rotațională este la fel de eficientă, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării a fost întrebat, referitor la prezența militară americană în România, dacă există perspectiva permanentizării.

„Ne dorim acest lucru. Ea s-a făcut până acum pe bază rotațională și lucrurile s-au desfășurat impecabil, cu o implicare a Statelor Unite foarte bună, dar și cu o implicare a noastră pe măsură. Deci există aici o participare biunivocă absolut rezonabilă. Evident că o prezență de acest gen nu face decât să crească nivelul de siguranță a cetățenilor României”, a explicat Tîlvăr.

De asemenea, el a mai afirmat că „și prezența rotațională este la fel de eficientă”.

„O prezență permanentă ar fi un pas înainte, să spunem, dar v-am spus că sunt mulțumit, și eu, și colegii mei din Ministerul Apărării Naționale suntem mulțumiți de felul în care colaborăm cu militarii americani în baza de la Kogălniceau”, a mai adăugat Angel Tîlvăr.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
2.6 ° C
3.1 °
2.1 °
92 %
3.1kmh
100 %
mie
8 °
joi
9 °
vin
8 °
sâm
9 °
Dum
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii