Curtea de Conturi Europeană a lansat un audit pentru a evalua dacă a protejat Comisia Europeană, în mod eficace, drepturile cetăţenilor care au călătorit cu avionul sau care au rezervat zboruri în timpul crizei provocate de coronavirus.
Auditorii vor examina dacă normele actuale privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian sunt adecvate scopului şi dacă sunt suficient de reziliente pentru a face faţă unei astfel de crize.
Aceştia vor verifica dacă Comisia a monitorizat măsura în care drepturile pasagerilor au fost respectate în timpul pandemiei şi dacă aceasta a acţionat în consecinţă. În plus, se va evalua dacă statele membre au luat în considerare drepturile pasagerilor atunci când au acordat ajutoare de stat de urgenţă sectorului călătoriilor şi al transporturilor, potrivit eca.europa.eu.
„În vremuri de COVID-19, UE și statele membre au trebuit să găsească un echilibru între protejarea drepturilor pasagerilor care utilizează transportul aerian și sprijinirea companiilor aeriene aflate în dificultate.
Auditul Curții va verifica dacă drepturile a milioane de pasageri din UE nu au devenit <<victime colaterale>> în lupta pentru salvarea companiilor aeriene care se confruntă cu dificultăți”, a afirmat doamna Annemie Turtelboom, membra Curții care conduce acest audit.
Raportul Curții de Conturi Europene este prevăzut pentru publicare înainte de vacanța de vară, scopul său fiind de a veni în sprijinul pasagerilor care utilizează transportul aerian în perioadă de criză și de a lansa un efort general de restabilire a încrederii în aviație.