Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: „Iau această decizie cu sufletul împăcat”

Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: „Iau această decizie cu sufletul împăcat”

După meciul de simplu de la Transylvania Open, unde a fost învinsă de Lucia Bronzetti cu 6-1, 6-1, Simona Halep și-a anunțat subtil retragerea din competiții, într-un interviu emoționant, în fața publicului de la Cluj Napoca.

La sfârșitul meciului cu Lucia Bronzetti, Simona s-a dus și și-a îmbrățișat părinții, apoi a trecut pe la echipa ei, pe la toi prietenii din primul rând, pe la toate colegele și s-a îmbrățișat cu toate – Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea. Apoi a vorbit publicului. Întrebată de Raluca Olaru dacă se gândește la retragere, Simona a răspuns, cu lacrimi în ochi:

Simona Halep: Iau această decizie cu sufletul împăcat și întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj, să joc în fața dumneavostră și să îmi iau la revedere de pe terenul de tenis. Mă bucur mult că ați venit. Pentru moment, este ultima dată când am jucat aici.

Nu vreau să plâng, a mai spus Simona Halep. Este un lucru frumos, am fost numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri, e tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte, există viață și după tenis și sper să ne revedem de câte ori este posibil. O să vin la tenis, o să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult și în momentul ăsta nu se mai poate. După aceste declarații, în aplauzele arenei de la Cluj, Simona și-a luat la revedere, și-a aruncat racheta către fani și ambele prosoape.

Ulterior, în conferința de presă, Simona a declarat: Vreau să mă bucur de ceea ce trăiesc acum. Am făcut foarte mult în tenis, sunt împăcată, sunt mulțumită de ceea ce am făcut și consider că e momentul să privesc în altă direcție. Halep a spus că cei cărora le datorează totul sunt cei din familia ei – părinții și fratele – pentru că ei au susținut-o din prima clipă, nu m-au certat niciodată, nu au dot contra mea niciodată, întotdeauna m-au susținut, indiferent dacă am luat o decizie mai greșită sau nu, ei au fost necondiționat alături de mine.

Simona Halep: Stând departe de teren în perioada aceasta mi-am dat seama cât de greu a fost în ultimii 15 ani. În fiecare zi muncă, indiferent cum te simți trebuie să tragi de tine la maximum și poate că viața înseamnă și altceva. Și vreau să mă bucur de ceea ce trăiesc acum. Am făcut foarte mult în tenis, sunt mulțumită de ceea ce am făcut și consider că este momentul să privesc în altă direcție. 

Simona Halep a transmis și un mesaj în limba engleză, potrivit tvrinfo.ro: A fost un meci de adio, aici în România, am realizat tot ce mi-am dorit în carieră, tenisul e pasiunea mea, dar sunt o persoană realistă deci, când ajungi la sfârşit, ajungi la sfârşit. Sunt fericită cu decizia mea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-0.8 ° C
-0.6 °
-2 °
74 %
0.5kmh
0 %
mie
5 °
joi
4 °
vin
4 °
sâm
4 °
Dum
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii