Richard Gere, premiat la Goya, critică revenirea lui Trump: „Avem un gangster în fruntea SUA”

Richard Gere, premiat la Goya, critică revenirea lui Trump: „Avem un gangster în fruntea SUA”

Richard Gere a fost recompensat în weekend, cu un premiu Goya onorific pentru întreaga carieră, în cadrul celei de-a 39-a ediții a premiilor cinematografice spaniole. Cu această ocazie, actorul în vârstă de 75 de ani a lansat critici dure la adresa noului președinte al SUA, Donald Trump, afirmând că țara sa traversează o perioadă „foarte întunecată”.

După ce a primit distincția din mâinile lui Antonio Banderas, Richard Gere și-a exprimat îngrijorarea față de ascensiunea autoritarismului la nivel global. „Avem un bătăuș, un gangster, care este președintele Statelor Unite. Dar nu este doar în America – peste tot în lume, autoritarismul câștigă teren”, a declarat actorul, cunoscut pentru implicarea sa în cauze sociale.

Stabilit în Spania de anul trecut, Gere a fost premiat atât pentru contribuția sa remarcabilă în cinematografie, cât și pentru activismul său. Într-o conferință de presă anterioară ceremoniei, actorul a atras atenția asupra pericolelor generate de concentrarea puterii și a averilor: „Este iresponsabil și distructiv să avem milionari la conducere în Statele Unite. Este un pericol pentru întreaga planetă”.

Referindu-se la influența lui Elon Musk în administrația Trump, Gere a criticat dur „clovnii milionari” din jurul liderului american, pe care i-a descris drept „imaturi și narcisiști, o combinație mortală”. În încheiere, actorul a îndemnat la „vigilență” în fața alianței dintre bani și putere, subliniind necesitatea unei conduceri care să inspire în mod autentic societatea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
-6.3 ° C
-6.1 °
-10 °
69 %
0.9kmh
7 %
lun
-1 °
mar
2 °
mie
4 °
joi
4 °
vin
3 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii