Guvernul a aprobat finanţarea de noi servicii medicale de prevenire curativă pentru bolnavii cu toxicodependenţă

Guvernul a aprobat finanţarea de noi servicii medicale de prevenire curativă pentru bolnavii cu toxicodependenţă

Guvernul a aprobat finanţarea de noi servicii medicale de prevenire curativă pentru bolnavii cu toxicodependenţă şi lista centrelor de sănătate mintală în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Radu Oprea.

„Am făcut paşi importanţi pentru a continua efortul de a face funcţională Agenţia Naţională pentru Prevenţia Dependenţei de Droguri. Ştiţi că prin ordonanţa care a fost adoptată la sfârşitul anului trecut, Agenţia Naţională Antidrog se desfiinţa şi avea un termen de 90 de zile pentru a fi funcţională noua agenţie. Astăzi am venit cu o completare a ordonanţei respective, care vine ca urmare a dialogului pe care l-am avut în ultima perioadă cu toţi factorii interesaţi. Au fost foarte multe astfel de întâlniri la nivelul Cancelariei primului-ministru şi am reuşit să venim cu finanţarea a noi servicii medicale de prevenire curativă pentru bolnavii cu toxicodependenţă care se vor putea face de data aceasta, din bugetul de stat, dar nu numai prin Ministerul Sănătăţii, aşa cum eram obişnuiţi înainte, ci şi prin Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, a afirmat Radu Oprea, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

De asemenea, se va extinde tipul de tratamente care pot fi acordate în centrele de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, a adăugat acesta.

„Este o listă de medicamente mai mare care poate să fie prescrisă. De asemenea, sunt reglementări mai clare cu privire la modalitatea de acordare a serviciilor de asistenţă, de consiliere medicală, psihologică şi socială la nivelul acestor centre. Vor putea să fie acordate – şi cred că acesta este un lucru important – toate aceste servicii fie la cererea persoanei care are nevoie de ajutor sau a reprezentantului legal al acesteia, în cazul în care persoana nu este majoră, fie la solicitarea autorităţilor competente. Şi sunt diverse instituţii ale statului român, pentru că ştiţi foarte bine că pot să fie la Protecţia Copilului sau agenţii care monitorizează sănătatea publică, posibil să fie şi un organ judiciar, în cazul în care consumatorul este implicat într-un proces legal”, a mai declarat Oprea, potrivit tvrinfo.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-7.8 ° C
-7.3 °
-8.9 °
62 %
1.5kmh
0 %
sâm
-8 °
Dum
-2 °
lun
-0 °
mar
2 °
mie
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii