ANAF avertizează cu privire la o nouă tenativă de înșelăciune, în mediul online, care se derulează în numele instituției. Astfel, Agenția avertizează cu privire la apariţia unor mesaje SMS false, prin care contribuabilii sunt informaţi ca Fiscul le-a poprit conturile.
Aceștia sunt îndemnați să acceseze un link de unde să afle mai multe informații. „Aceste mesaje nu sunt emise de ANAF şi urmăresc să obţină datele personale şi financiare ale destinatarilor”, a atenționat ANAF, într-un comunicat de presă.
„ANAF nu solicită informaţii personale sau financiare prin SMS sau adrese de e-mail neoficiale. Vă recomandăm să ignoraţi şi să ştergeţi aceste SMS-uri şi să nu accesaţi link-uri sau să completaţi informaţiile solicitate prin mesaje”, a transmis ANAF.
Totodată, pentru informaţii fiscale cu caracter general contribuabilii pot apela Call Center ANAF la numărul 031.40.39.160.