Adrian Cuculis – lucruri neștiute din viața de zi cu zi, în cadrul emisiunii Autentic de la Metropola TV

Adrian Cuculis – lucruri neștiute din viața de zi cu zi, în cadrul emisiunii Autentic de la Metropola TV

Adrian Cuculis este unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România, fiind invitat foarte des la emisiuni de televiziune pentru a da sfaturi juridice.

Românii îl știu, însă, și pentru că a fost avocat în unele dintre cele mai importante dosare, printre care se numără cazul Raisa și accidentul de la 2 Mai. Puțini știu, însă, cine este omul Adrian Cuculis, cum este el în viața de zi cu zi și cum arată pentru el normalitatea.

De când au apărut pe lume cei trei copii ai cuplului Ramona Păuleanu și Adrian Cuculis, cei doi părinți celebri au fost nevoiți să renunțe la multe pentru a fi alături de cei mici cât mai mult timp. Ramona chiar a pus pe ”hold” cariera de jurnalist și s-a dedicat creșterii și educării celor mici. Și Adrian și-a reconfigurat viața profesională astfel încât să poată a fi alături de copii cât mai mult. Cunoscutul avocat declară că, atunci când este la birou, i se face dor de copii și abia așteaptă să termine treaba și să ajungă acasă. Ramona spune că se dedică non-stop copiilor și nu mai are timp deloc pentru ea.

Cei doi au avut parte de momente dificile, în primăvara anului 2021, atunci când s-au născut gemenii lor. Băiețelul celor doi a fost internat luni bune din cauza unei infecţii intraspitalicești și, din fericire, a trecut cu bine peste acel moment. În urmă cu câteva luni, familia frumoasă a lui Adrian s-a mărit, atunci când s-a născut cel de-al treilea copil, o fetiță superbă. Ramona și Adrian vor să aibă mai mulți copii, dar se gândesc să adopte, impresionați de dramele copiilor din cămine.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.2 ° C
14 °
12.7 °
29 %
3.1kmh
0 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
17 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii