Activitatea de transport feroviar va trece la ora oficială de vară 2025. Noul program anunțat de CFR

Activitatea de transport feroviar va trece la ora oficială de vară 2025. Noul program anunțat de CFR

Activitatea de transport feroviar va trece la ora oficială de vară 2025, începând cu data de 30 martie, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează CFR Călători, prin intermediul unui comunicat.

„Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 29/30 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04:00. După ora 04:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulaţie după ora 03:00, care devine ora 04:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04:00 – 05:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, se arată în comunicat.

CFR Călători precizează că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 30 martie 2025, iar între staţiile de frontieră cu ţările vecine trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
11.9 ° C
13.1 °
11 °
78 %
6.7kmh
75 %
mar
12 °
mie
19 °
joi
13 °
vin
11 °
sâm
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii