Trotinetele erau destinate închirierii, astfel că hoțul le ridica direct din stradă, la ore târzii și din locuri mai ferite. După ce le dezactiva sistemul de siguranță și scăpa de semnele distinctive, le revopsea. De fapt își propusese să scoată vehiculele din nou în oraș, de data aceasta în nume propriu.
A fost suficient ca o singură dată individul să nu fi dezactivat total alarma, ca să fie depistat. Sistemul GPS încă activ al trotinetei l-a deconspirat. Astfel, polițiștii de la Secția 23, cei care fuseseră sesizați în legătură cu furturile, l-au luat pe hoț ca din oală, direct din casă.
Trotinete de genul celor furate au fost aduse pe piața de închirieri din București în 2019 de o firmă de profil, din Statele Unite. În prima săptămână de când au fost scoase pe piață au fost furate 10 la sută din trotinetele importate. În prezent, în Capitală sunt oferite spre închiriere de către mai multe firme specializate, peste 7.000 de trotinete electrice.