Dr. Alexandru Rafila, despre cât va mai dura trendul ascendent al pandemiei

Dr. Alexandru Rafila, despre cât va mai dura trendul ascendent al pandemiei

Zilnic în România se înregistrează din ce în ce mai multe cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19. Dr. Alexandru Rafila face estimări referitoare la evoluția situației epidemiologice din perioada următoare.

Alexandru Rafila spune că, în opinia sa, acest trend ascendent al pandemiei va mai dura aproximativ 45 de zile.

„Eu cred că această evoluţie nefavorabilă a numărului de cazuri, a suprasolicitării secţiilor medicale şi aşa mai departe va mai dura circa 45 de zile, aşa zisul al treilea val, iar o soluţie legată de revenirea la o viaţă normală o putem obţine în toamnă, la sfârşitul lunii septembrie, octombrie, dacă campania de vaccinare va continua să funcţioneze bine din două puncte de vedere: primul, creşterea capacităţii de vaccinare la minim 100.000 de persoane pe zi inclusiv sâmbăta şi duminica (…) şi al doilea să avem aderenţa la vaccinare, pentru că e un pericol evident dacă oamenii vor fi prost informaţi, minţiţi, tensionaţi şi aşa mai departe există acest risc al lipsei de aderenţă la vaccinare, adică degeaba ai vaccin dacă oamenii nu se vaccinează”, a declarat Alexandru Rafila într-o intervenție la Prima TV.

De la începutul campaniei de imunizare în masă a populației, au fost vaccinate în România 1.990.392 de persoane, din care 1.990.392 au primit prima doză, iar 1.990.392 ambele doze

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii