A fost adoptată ordonanța prin care părinții sunt încurajați să se întoarcă la muncă

A fost adoptată ordonanța prin care părinții sunt încurajați să se întoarcă la muncă

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că în ședința de guvern de miercuri, 7 aprilie, a fost adoptată o ordonanță prin care părinții vor fi încurajați să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de șase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent de reinserție de 1.500 de lei.

„Azi Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care se acordă părinților aflați în concediu de creștere a copilului un stimulent de 1.500 de lei dacă aceștia aleg să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului.

Aceasta e o măsură activă, care încurajează întoarcerea la muncă. De asemenea, contribuie la creșterea veniturilor părinților, scade riscul deprofesionalizarii și asigură o forță de muncă necesară acum la nivelul angajatorului.

Mai precis, se acordă un stimulent de 1.500 de lei, în locul stimulentului de 650 de lei, dacă părinții aleg să se întoarcă la muncă mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni de către copil sau vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

Se menține stimulentul de 650 de lei pentru părinții care revin în activitate până la împlinirea vârste de 2 ani și, de asemenea, după împlinirea vârstei de 6 luni sau 1 an în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 2 sau 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

Această Ordonață mai aduce și un stimulent de inserție de 650 de lei pentru părinții care se întorc la lucru în perioada în care sunt îndreptățiți să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului cu dizabilități cu vârstă cuprinsă în 3 și 7 ani.

Alte prevederi țin de faptul că se ia în calcul perioada în care părinții au fost în șomaj tehnic la calculul perioadei pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului.

Odată ce părintele s-a întors mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului și, nu din vina lui, își pierde locul de muncă, ci în intervalul de doi ani își regăseste alt loc de muncă, atunci poate beneficia de acest stimul de inserție

Aceasta e prima dintr-un set de măsuri active” a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii