Peste 73.200 de companii din sectorul HoReCa ar putea beneficia de o schemă de ajutor de stat cu un buget de 500 de milioane de euro potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).
„Ministerul a publicat azi Proiectul de ordin pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19”, a anunţat miercuri instituţia.
Potrivit documentului, bugetul Schemei este estimat la 500 de milioane de euro, echivalent în lei. Sumele aferente Schemei se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MEAT, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie şi/sau din fonduri externe, notează Agerpres.
Totodată, Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditului bugetar.
„Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 73.211 de beneficiari. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate”, se precizează în document.
Potrivit sursei citate, obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19.
Potrivit documentului, Schema este implementată de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
„Prin prezenta Schemă sunt acordate granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2) din OUG nr. 224/2020 cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate”, se mai precizează în document.
Totodată, valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin prezenta Schemă este echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică (legată). „Ajutorul de stat acordat conform prezentei Scheme este cumulat cu alte măsuri de sprijin acordate în baza secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 1.800.000 euro, precum şi cu ajutoare acordate în temeiul altor secţiuni ale comunicării, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile specifice ale acesteia cu privire la cumul. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe”, se mai spune în document.
Potrivit proiectului, dacă un beneficiar de ajutor de stat face parte din categoria întreprinderilor legate şi a depus mai multe cereri de finanţare, suma maximă pe care o poate primi în cadrul Schemei nu poate depăşi 800.000 euro/întreprindere unică, „În cazul în care valoarea însumată a cererilor de finanţare depuse de beneficiari aparţinând aceleiaşi întreprinderi unice depăşeşte 800.000 euro, ajutorul de stat se acordă proporţional, prin raportarea sumei aprobate fiecărui aplicant la suma totală cererilor aprobate la nivelul întreprinderii unice”, se mai precizează în document.
Pe de altă parte, dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.
„MEAT va acorda un ajutor de stat după ce va verifica, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a operatorului economic, că este respectată regula cumulului, precum şi faptul că suma totală a ajutoarelor de stat primite pe Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul prezentei Scheme nu depăşeşte la nivelul întreprinderii unice, pragul de 1.800.000 euro, echivalentul în lei”, se mai arată în document.