La 1 mai 1886, Federaţia Americană a Muncii declara o grevă generală pentru a cere opt ore de lucru pe zi. 350.000 de muncitori de pe întreg cuprinsul SUA s-au alăturat grevei.
Chicago a fost paralizat, o bombă explodând în Piaţă Centrală, chiar în mijlocul poliţiştilor. Provocaţi, poliţiştii au început să tragă la întâmplare în mulţime. Au fost arestaţi opt lideri ai greviştilor. În absenţa dovezilor, au fost condamnaţi la moarte. Europenii au recuperat simbolul jertfei muncitorilor americani şi în 1889, Internaţionala Oamenilor Muncii (prima Internaţională Socialistă), declara 1 mai “Ziua Muncii“. La 1 mai 1886, Federaţia Americană a Muncii declara o greva generală pentru a cere opt ore de lucru pe zi. 350.000 de muncitori de pe întreg cuprinsul SUA s-au alăturat grevei.
Steagul Roşu era numit “simbolul sângelui vărsat de martirii clasei muncitoare în bătălia lor pentru drepturi”. Astfel, ziua a fost sărbătorită în întreaga lume încă din 1890. Sindicatele americane au început să facă presiuni în 1890 pentru recunoaşterea sărbătorii în SUA.
Victoria lor va fi parţială, pentru că unele state au acceptat să o celebreze, dar numai în luna septembrie. După ocuparea Europei de Est de URSS, republicanii americani au redenumit 1 mai, pentru a o “cosmetiza“: devenea „Ziua loialității”. În 1947, datorită congresmanului Mc Carthy, ziua de 1 mai a redevenit în ochii guvernului american un pretext al sindicatelor infiltrate de comunişti pentru a organiza acţiuni de propagandă.
A venit rândul preşedintelui Dwight D. Eisenhower ca în 1958 să redenumească ziua ca “Ziua legii”. Ironia sorţii este că, în prezent, SUA au uitat aproape total aceste “momente”, majoritatea americanilor apreciind picnicurile.
Alt popor, alt moment: “Ziua renașterii poporului” – marcată pe 1 mai în Germania, în perioada nazistă. Autor al ideii: Joseph Goebbels, ministrul Propagandei în timpul lui Adolf Hitler. Conceptul? Festival antic al regenerării anotimpurilor – imagine a renașterii poporului, simbol fiind o zvastică în fruntea steagurilor de mai.
Carol al II-lea, rege al României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940, asimila ziua de 1 Mai, el figurând la un moment dat drept „ocrotitorul muncii românești”. Apoi, pe vremuri comuniste, România a preluat 1 Mai ca un pretext de a mobiliza mulțimile.
