„Politizarea instituțiilor publice nu înseamnă doar promovarea incompetenței în funcții de conducere. Înseamnă și îngenunchierea celor competenți, a oamenilor care și-au construit cariere prin forțe proprii și care într-o zi se văd presați să se dea la o parte pentru a face loc pilelor de partid”, scrie Recorder.ro în introducerea unei investigații, care abordează un subiect „fierbinte”.
Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe. Ianculescu nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale: a terminat o facultatea de construcții hidrotehnice, a condus șantiere și a dat un concurs pentru care a fost nevoit să stăpânească o bibliografie stufoasă și sute de pagini de legislație.
„Când a ajuns acasă, Ianculescu a fost întrebat de fiul său de șase ani de ce și-a pierdut funcția și n-a știut ce să-i spună. Atunci și-a dat seama că nu vrea să țină capul plecat și s-a hotărât să riposteze. Mărturia lui ne arată cum funcționează, de fapt, depolitizarea instituțiilor publice promisă de Ludovic Orban în momentul preluării mandatului de prim-ministru: în domeniul gospodăririi apelor, 13 membri PNL fără nicio expertiză în domeniu au primit funcții de directori în ultima perioadă.
Dintre toți profesioniștii dați la o parte pentru a le face loc membrilor de partid, Ovidiu Ianculescu este singurul care a avut curaj să vorbească”, notează Recorder.
Urmăriți întreaga investigație Recorder aici: