132 de ani de la trecerea alături de Luceafăr a poetului Mihai Eminescu

132 de ani de la trecerea alături de Luceafăr a poetului Mihai Eminescu

Azi se împlinesc 132 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu (n.15 ianuarie 1850, Botoșani – m. 15 iunie 1889, București).

Poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Opera sa poetică a fost influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară.

Poetul a fost, totodată unul dintre cei mai incomozi ziarişti ai vremii sale, a fost și un patriot febril, care visa la proiectul Daciei Mari, fapt care deranja elita politică românească, marile puteri vecine şi, mai ales, serviciile secrete. Tocmai de aceea cu privire la circumstanțele morții lui Eminescu, binecunoscute publicului larg din multitudinea de lucrări apărute mai ales în ultimii ani, rămâne ca timpul să hotărască în cele din urmă adevărul.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „…astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu, în institutul de alienaţi al d-rului Şutzu, de o embolie”… În “Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale“…

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7 ° C
7.2 °
6.1 °
86 %
6.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii