Turismul montan în timp de pandemie

Turismul montan în timp de pandemie

Comisia de Turism Intern şi Incoming a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism a ținut o ședință zilele trecute, cu reprezentanţii primăriilor staţiunilor montane. În urma ședinței a fost luat în vedere un plan ce vizează mai multe măsuri de siguranţă sanitară a turiştilor în staţiunile de schi din România, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. 

În acest an, zona montană a fost destinația preferată a românilor pentru petrecerea vacanţei, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Specialiștii sunt de părere că turismul, dacă este practicat în siguranţă, înseamnă atât sănătate fizică, cât şi mentală. În acest sens, mai mulți oameni sunt de părere că orice activitate în aer liber ajută la întărirea imunităţii.

ANAT împreună cu autorităţile locale care administrează staţiunile montane vin astfel în întâmpinarea autorităţilor centrale cu propuneri de securitate sanitară a staţiunilor montane, pentru a continua promovarea acestor destinaţii în agenţiile de turism. Până în prezent, oficialii ANAT, au ținut întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale pentru staţiuni precum Vatra Dornei, Predeal, Sinaia, Azuga, Poiana Braşov, Cavnic şi Lupeni.

Primăria Sinaia are pregătit deja un plan de măsuri elaborat împreună cu Asociaţia Transportatorilor pe Cablu din România, care va fi înaintat forurilor decizionale. Astfel, se propune ca la instalaţiile de cablu închise, telecabine şi gondole, să se reducă capacitatea şi să fie ventilate corespunzător prin deschiderea geamurilor. De asemenea, acestea vor fi dezinfectate periodic pentru a scădea astfel riscul infectărilor cu COVID-19.

Primăria Braşov a menţionat că urmează să analizeze propunerile venite de la Asociaţia Transportatorilor pe Cablu şi sunt programate discuţii şi cu administratorii domeniilor schiabile din Poiana Braşov. Întrucât aceste instalaţii au funcționat şi pe timpul verii, o mare parte din măsurile de siguranţă sunt implementate deja. Se analizează acum modalitatea de îmbunătăţire a acestor măsuri având în vedere că sezonul de ski presupune un număr mai mare de utilizatori ai instalaţiilor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii