(VIDEO) Polițiști de la înmatriculări, arestați preventiv pentru mită

(VIDEO) Polițiști de la înmatriculări, arestați preventiv pentru mită

Un nou scandal zguduie Poliția Română. Mai mulți polițiști de la Serviciul de Înmatriculări din Timișoara au fost ridicați de ofițerii de la anticorupție. Agenții sunt cercetați pentru că ar fi luat mită circa 100.000 de lei în 4 luni.

 

Nouă dintre cei 10 polițiști de la Serviciul de Înmatriculări Timișoara ridicați luni și duși la audieri au fost arestați preventiv. Agenții sunt cercetați pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit DGA, pe parcursul a numai patru luni, în perioada ianuarie – mai 2021, aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent diferite sume de bani, între 20 și 100 de lei pentru înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.

Serviciul a fost închis pentru verificări la începutul săptămânii.

„Activitatea serviciului de înmatriculări a fost suspendată luni și marți. Miercuri a fost reluată. Sperăm ca cel târziu săptămâna viitoare să fie din nou deschisă activitatea și la înmatriculări definitive, fie cu personal din cadrul serviciului care cuprinde și partea de permise și de examinare de unde vom încerca să mutăm personal pentru partea de înmatriculări”, a declarat Zoltan Nemeth, prefectul județului Timiș.

Procurorii susțin că polițiștii ar fi comis în cele patru luni nu mai puțin de 348 de acte materiale de luare de mită.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii