Papa Francisc a fost internat duminică după-amiază într-un spital din Roma pentru a fi operat la colon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni. Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, suferă de o boală diverticulară a colonului, iar potrivit purtătorului de cuvânt, operația era „programată”.
Papa a fost internat duminică după-amiază în spitalul Gemelli din Roma, dar data exactă a operației încă nu a fost anunțată.
Este pentru prima dată când Papa Francisc este internat în spital, de la alegerea sa ca Suveran Pontif în 2013.
Cu câteva ore înainte de a fi făcut anunțul internării sale, Papa s-a adresat mulțimii din Piața San Pietro pentru binecuvântarea de duminică și părea să fie bine, notează Reuters. De asemenea, tot duminică, s-a anunțat că în septembrie Suveranul Pontif va face o vizită în Ungaria și Slovacia.
Papa, care are un singur plămân, suferă ocazional de crize de sciatică, ceea ce îi îngreunează mersul. Totuși, problemele intestinale datează de mai mulți ani. În 2014, el și-a anulat în ultimul moment o vizită din această cauză.
Și Papa Ioan Paul al II-lea a fost operat în 1992 de o tumoare benignă la colon, tot la spitalul Gemelli din Roma.