(VIDEO) Ceremonie pentru militarii întorși din Afganistan

(VIDEO) Ceremonie pentru militarii întorși din Afganistan

Au fost momente emoționante astăzi la ceremonia organizată la Arcul de Triumf pentru militarii care și-au încheiat misiunea în Afganistan. La eveniment au participat președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, precum și alți oficiali de rang înalt.

Pe sub Arcul de Triumf au defilat detașamente pedestre formate din militarii care au îndeplinit misiuni în acest teatru de operații, începând din anul 2002 și până în luna iunie a acestui an.

Emoții și lacrimi de bucurie că s-au întors acasă. Asta se citea astăzi pe chipul militarilor români, care după misiuni grele petrecute în Afganistan, și-au revăzut familia. De la operațiuni în care și-au văzut colegi răniți sau au fost chiar ei la un pas de moarte, acum au simțit din nou liniștea.

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat.

În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii