Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere îi atenţionează pe şoferi că, din cauza caniculei, se vede nevoită să impună restricţii de circulaţie.
Pentru a minimiza efectele caniculei asupra reţelei rutiere naţionale şi asupra conducătorilor auto, CNAIR va întreprinde toate demersurile legale şi logistice posibile, seturi suplimentare de semnalizare şi/sau stabilirea unor variante de ocolire în colaborare cu autorităţile publice locale.
Ce maşini vor fi interzise în circulaţie
Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit acestor prevederi, administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor următoare:
-cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia transporturilor de persoane;
-transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
-vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
-transporturi funerare;
-transporturi poştale;
-transporturi de echipamente de prim ajutor;
-transporturi pentru distribuire de carburanţi;
-transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
-transporturi pentru tractări vehicule avariate;
-transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
-transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
-transporturi apă îmbuteliată;
-transporturi produse provenite din exploatări agricole;
-transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale”.