(VIDEO) România se sufocă sub codul portocaliu de caniculă

(VIDEO) România se sufocă sub codul portocaliu de caniculă

Alertă de ultimă oră de la meteorologi. Capitala și alte șase județe se vor afla în următoarele trei zile sub Cod portocaliu de caniculă. Dacă ieri am avut peste 38 de grade la umbră, mercurul din termometre va depăși 40 de grade celsius. Iar această dimineață a fost cea mai călduroasă dimineaţă de când se fac măsurători. Disconfortul termic este extrem de puternic, iar aerul din atmosferă a devenit irespirabil. Totodată, meteorologii au anunțat vijelii în cel puțin 10 județe.

Mihai Huștiu, meteorolog:

„În următoarele zile, vremea va deveni din ce în ce mai caldă, vorbim de un cald de căldură care se intensifică prin întreaga țară, iar până sâmbătă vor fi temperaturi caniculare în aproape toata țară. Temperaturi peste 30 de grade absolut în toate regiunile, iar în vestul și sudul țării canicula va fi intensă, vorbim de temperaturi de 39, maxim 40 de grade.

În București 37-38 de grade, vineri, sâmbătă am putea ajunge chiar la 39 de grade, asta și în condițiile în care și umezeala relativă este ridicată, disconfortul termic este din ce în ce mai ridicat, acel indice temperatură-umezeală urmând să atingă sau să depășească pragul critic de 80 de unități.

Acest val de căldură pare că va persista până pe 2 august, aici în partea sudică, speranțe pentru o răcorire a vremii o avem pentru finalul săptămânii, începând cu partea de nord-vest a țării”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii