Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Astfel, în prima jumătate a intervalului, specialiștii anunță temperaturi peste specificul perioadei, dar apoi acestea vor fi în jurul celor normale. Cât despre cantitățile de precipitații, acestea vor fi deficitare în prima parte a intervalului, dar excedentare în ultima săptămână.

Meteorologii susțin că, în săptămâna 9 – 16 august, temperaturile vor fi mai mari decât normalul perioadei în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Pentru următoarea săptămână, 16 – 23 august, specialiștii anunță valori termice peste specificul perioadei în toată țara, dar în special în sud-vest. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte.

ANM a mai transmis că, în săptămâna 23 – 30 august, temperaturile în toată țara vor fi în jurul celor normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-estice, dar local deficitar în nord-vest. În rest, acesta va fi apropiat de normalul perioadei.

Pentru ultima săptămână din interval, 30 august – 6 septembrie, ANM anunță temperaturi specifice perioadei în toate regiunile țării. Cantitățile de precipitații estimate vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile centrale și nord-estice.

„Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs”, precizează Administrația Națională de Meteorologie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii