Premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat marţi că Ottawa nu va recunoaşte guvernul pe care îl vor forma talibanii în Afganistan, deoarece îi consideră o ”organizaţie teroristă”, transmite EFE.
Într-o serie de declaraţii făcute presei, Trudeau le-a cerut insurgenţilor, care controlează Afganistanul, să garanteze liberul acces către aeroportul internaţional din Kabul şi a amintit că talibanii au înlocuit ”cu forţa” un guvern ales în mod democratic, prin urmare, potrivit legilor canadiene, insurgenţii reprezintă ”o organizaţie teroristă”.
Justin Trudeau a adăugat că, în prezent, obiectivul autorităţilor canadiene este scoaterea din Afganistan a tuturor acelora care se tem pentru siguranţa lor şi a insistat că talibanii ”trebuie să garanteze că oamenii au acces liber pentru a ajunge la aeroport”.
Vinerea trecută, Canada a anunţat că va acorda azil unui număr de 20.000 de afgani, în marea lor majoritate persoane ale căror vieţi sunt în pericol după prăbuşirea guvernului afgan, de la jurnalişti, activişti şi apărători ai drepturilor omului şi până la membrii unor minorităţi.
Canada a mai anunţat că va permite emigrarea în ţară a mii de traducători şi altor tipuri de personal afgan, împreună cu familiile lor, care din 2001 au colaborat cu forţele militare şi diplomatice canadiene staţionate în Afganistan.
Marţi, Trudeau a dezvăluit că forţele aeriene canadiene au evacuat din Afganistan 34 de diplomaţi canadieni şi şapte persoane din alte ţări: doi diplomaţi străini şi cinci angajaţi ai NATO. Totodată, şeful executivului canadian a mai menţionat că în ultimele zile autorităţile canadiene au evacuat 807 afgani, din care circa 500 au ajuns deja în Canada. Doar în cursul zilei de luni alte cel puţin două zboruri cu canadieni repatriaţi şi refugiaţi afgani au ajuns în Canada.