Un rămas bun mai amar al Angelei Merkel?

Un rămas bun mai amar al Angelei Merkel?

Viața politică a Germaniei este ilustrată divers în paginile ziarelor, iar alegerile din Germania, programate luna viitoare, lansează tot felul de păreri.

„Facebook se gândește chiar să formeze o comisie electorală ad-hoc”, după cum relevă cotidianul american The New York Times. Ceea ce, în opinia aceluiași ziar, „ar face ca portalul să se transforme într-un centru de consultanță”.

Ziarul german Frankfurter Allgemeine afirmă că, potrivit sondajelor, „cel puțin la Berlin și la Mecklenburg, candidații social-democrați se află în frunte”. Iar ziarul austriac Die Presse vorbește despre „un rămas bun mai amar al Angelei Merkel” și subliniază  că „fiasco-ul legat de Afganistan este mult discutat în Bundestag, iar cancelarul a renunțat să-și mai ceară scuze în numele guvernului”.

Concluzia cotidianului elvețian Le Matin este următoarea: „Reputată ca fiind stabilă și previzibilă, Germania se îndreaptă spre un viitor absolut incert cu o lună înaintea alegerilor. Indiferent de rezultatul scrutinului, prima economie europeană se pregătește pentru câteva luni tulburi, marcate de negocieri complicate”, potrivit Rador.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii