INSP: Varianta Delta COVID, transmitere comunitară susţinută în România

INSP: Varianta Delta COVID, transmitere comunitară susţinută în România

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a făcut marţi anunțul pe care niciun român nu voia să îl audă. Și anume că au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară susţinută, la nivel naţional, a variantei Delta a noului coronavirus.

”În săptămâna 35 au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară susţinută, la nivel naţional, a variantei Delta”, a transmis INSP.

INSP prezintă criteriile după care a fost stabilit acest lucru:

– Procent de judeţe în care au fost detectate cazuri confirmate cu varianta Delta >50: Până în S 35 inclusiv au fost înregistrate cazuri în 38 judeţe şi mun.Bucureşti (93%).

– Cazurile să provină din toate regiunile ţării: Până în S 35 inclusiv au fost înregistrate cazuri în toate regiunile României.

– Absenţa legăturii epidemiologice cu cazuri confirmate/a istoricului de călătorie la peste 50% din cazuri: Până în S 35 inclusiv cazurile fără legătură epidemiologică reprezintă 50,8% din total.

Din cele 807 cazuri cu varianta Delta:  28,6% (231 cazuri) se află în 128 focare, dintre care 104 familiale (167 cazuri), 22 de colectivitate (60 cazuri) şi 2 în comunitate (4 cazuri), din 28 judeţe: Alba (1), Argeş (5), Bacău (5), Bihor (1), Braşov (3), Brăila (1), Botoşani (1), Buzău (3), Călăraşi (11), Cluj (8), Constanţa (2), Covasna (1), Dâmboviţa (8), Dolj (12), Giurgiu (3), Ilfov (8), Iaşi (18), Maramureş (2), Mureş (1), Neamţ (1), Olt (3), Prahova (1), Suceava (4), Teleorman (7), Timiş (3), Tulcea (1), Vâlcea (1), Vrancea (1) şi mun.Bucureşti (12). Dintre cazurile din focare, pentru 20 a fost menţionat istoric de călătorie/contact cu persoană sosită din EAU (1), Finlanda (1), India (4), Italia (3), Nepal (1), Portugalia (1), Spania (2), Turcia (4), UK (3).  48,7% (393 cazuri) nu au nicio legătură epidemiologică menţionată.

De asemenea, 17,6% (142 cazuri sporadice) au istoric de călătorie în alte ţări/în ţară sau istoric de şedere la lucru în alte ţări: 33 în UK, 17 Spania, 14 Bulgaria, 14 Italia, 12 Franţa/Monaco, 9 Grecia, 9 Turcia, 5 EAU, 5 România, 3 Germania, 2 Irlanda, 1 Chile, 1 Croaţia, 1 Danemarca, 1 Egipt, 1 Irak, 1 Israel, 1 Kenya, 1 Olanda, 1 Portugalia, 1 Rep.Moldova, 1 SUA, 1 Suedia, 1 Tadjikistan, 1 Ungaria, 2 şoferi – transport auto internaţional, 1 pilot pe rute internaţionale, 1 steward, 1 taximetrist; 1% (8 cazuri) au avut contact în afara familiei cu caz confirmat COVID-19 identificat; 1% (8 cazuri) au refuzat colaborarea cu DSP.; 3,1% (25 cazuri) nu au putut fi contactate de către DSP

”Dintre cele 807 cazuri confirmate cu varianta Delta, 191 (23,7%) fuseseră vaccinate: 7 incomplet şi 184 complet vaccinate (22,8% din total). Amintim faptul că unul dintre criteriile de selecţie a cazurilor de COVID-19 pentru secvenţiere este vaccinarea, aşa încât proporţia de cazuri vaccinate din totalul de cazuri confirmate cu varianta Delta nu reflectă situaţia din populaţia generală, ci dintr-un grup selectat. Intervalul dintre data finalizării vaccinării complete şi data recoltării probei a fost de 10-208 zile, cu o medie de 113 zile şi o mediană de 106 zile”, precizează INSP.

Au fost înregistrate 45 decese la cazuri confirmate cu varianta Delta: 42 de cazuri decedate (93,3%) au avut condiţii medicale pre-existente. Doar în 5 cazuri de deces (11%) este vorba despre persoane complet vaccinate.

Evoluţia săptămânală a proporţiei cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în S 21, la 31,5% în S 35.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.4 ° C
6.1 °
3.9 °
57 %
2.2kmh
0 %
lun
5 °
mar
7 °
mie
4 °
joi
10 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii