Românii prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci pe 14 septembrie, o zi importantă în calendarul creștin-ortodox. Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii crucii.

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. În această zi sărbătorim, de fapt, amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci.

Primul eveniment este găsirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în față poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335. Cel de-al doilea eveniment este aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni. S-a întâmplat în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt, a Sfintei Cruci, din Ierusalim.

În popor, Înălțarea Sfintei Cruci se mai numește și Ziua Crucii și este considerată dată ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Conform tradiției populare, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele ce au fost lăsate la lumina în primăvară.

Dacă tună în această zi, va fi o toamna lungă. În schimb, dacă se adună un card de ciori gălăgioase, va cădea brumă. „În lumea satelor încă se mai crede că, în această zi, șerpii, înainte de a se retrage în ascunzișuri, se strâng mai mulți la un loc, se încolăcesc și produc o piatră nestemată, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor”, spun specialiștii în etnografie și folclor.

Tot în această zi, preotul sfințește via și butoaiele de vin, pentru că și în viitor gospodarul să se bucure de o recolta bogată. Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeși astăzi. Ei trebuie păstrați că ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu. În serile culesului, podgorenii fac focuri din vită uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.