În anul 1922, în contextul încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea festivității stabilea construirea unui veritabil Arc de Triumf. Și apela cu încredere la experiența arhitectului Petre Antonescu – care a avut drept sursă de inspirație Arcul de Triumf din Paris.
Din cauza timpului extrem de scurt, doar scheletul monumentului a fost turnat în beton armat, iar basoreliefurile exterioare au fost sculptate în ipsos.
Monumentul era considerat o ruşine pentru imaginea „Micului Paris“ în perioada interbelică. În 1932, la presiunile jurnaliştilor, a fost tras un semnal de alarmă în rândul municipalităţii în legătură cu starea deplorabilă în care se afla un monument atât de reprezentativ. Astfel, s-a decis înlocuirea basoreliefurilor cu unele definitive din piatră. Despre Arcul de Triumf bucureștean se mai spune că a trăit mai multe „vieţi“ până să ajungă la actuala sa formă. Între 1935 şi 1936 au fost depuse eforturi pentru construirea unui Arc de Triumf…aşa cum trebuie.
În timpul comunismului a fost mutilat de autorităţile vremii
Astfel, monumentul a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul Arcului de Triumf din Paris, iar inaugurarea a avut loc la 1 decembrie 1936. În timpul comunismului, Arcul de Triumf a fost mutilat de autorităţile vremii: textele proclamaţiilor Regelui Ferdinand au fost scoase de pe părţile laterale ale construcţiei, iar portretele Regelui Ferdinand şi realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, au fost distruse de pe faţada sudică, fiind înlocuite cu niște flori. După 1989, au fost montate două medalioane de bronz ce înfăţişează chipurile regilor, înlocuindu-le pe cele originale.
Primăria Capitalei a inaugurat Arcul de Triumf pe 28 noiembrie 2016, după ce au fost finalizate lucrările de consolidare a monumentului.
