Gabriela Firea: „Sunt 29 de pagini de avarii, în tot Bucureștiul. Mai multe ca niciodată”

Gabriela Firea: „Sunt 29 de pagini de avarii, în tot Bucureștiul. Mai multe ca niciodată”

De când s-a răcit considerabil vremea în Capitală, nu sunt deloc puțini locuitorii orașului care resimt din plin, în locuințe, scăderile de temperatură din plină toamnă calendaristică. Și pe lângă frigul din case, sunt destui bucureștenii care mai au o problemă reală și supărătoare – lipsa apei calde.

Senatorul PSD Gabriela Firea scrie pe Facebook la adresa succesorului său din fotoliul de edil, amintind de promisiunile acestuia, din campania electorală.

”Minciuna are, întotdeauna, picioare scurte. Sute de mii de bucureșteni nu au apă caldă și căldură. Sunt 29 de pagini de avarii, în tot Bucureștiul. Mai multe ca niciodată. Cum va fi când temperaturile vor scădea drastic? Îngheț afară, îngheț în case.

Nicușor Dan și susținătorii lui v-au promis apă caldă și căldură dacă nu mă votați pe mine. A trecut un an de atunci, iar dușul e tot rece. Ce păcat…”, constată Gabriela Firea, într-un mesaj transmis vineri, 15 octombrie.

Gabriela Firea continuă tirul de critici la adresa actualului primar al Bucureștilor, cel care, la rândul său, a acuzat public în mai multe rânduri „greaua moștenire” de la precedenta administrație, și anume de la cea condusă de Firea.

Nu a făcut NIMIC nici măcar cu munca echipei mele de aproape patru ani. S-a împăunat, a semnat contractul de 300 milioane de euro fonduri europene muncit de noi, și atât.
Nicio lucrare nu a început într-un an! Gurile rele spun că nu au venit la licitații firmele care trebuie….îi preocupă să câștige sponsorii lor, nu să rezolve urgent pentru cetățeni.. Să sperăm că va face mai mult cu subvenția la căldură”, mai spune Gabriela Firea, în mesajul postat pe Facebook.

Senatoarea PSD dă de înțeles că Nicușor Dan e destul de scump la vedere, când vine vorba de explicații oferite locuitorilor Capitalei. „Să iasă dl primar de unde e ascuns și să le spună clar bucureștenilor cât vor plăti iarna asta pentru căldura pe care oricum o au cu porția”,

Cea mai gravă situație este acum în Sectoarele 5 și 6, unde sute de blocuri sunt afectate de lipsa căldurii.

Harta avariilor este înroșită în Vestul Capitalei. Și suntem abia la începutul sezonului rece, în sistem presiunea nu este mare și agentul termic nu pleacă la o temperatură foarte ridicată din CET-uri”, mai scrie Gabriela Firea.

Ea mai adaugă că „În Sectorul 1, numai în cartierele Aviației, Bucureștii Noi și Grivița sunt peste 200 de blocuri unde căldura ajunge sub parametri sau lipsește cu desăvârșire de zile întregi. Alta ar fi fost situația dacă CET Grivița ar fi funcționat. Dar nu, centrala e oprită dintr-o decizie politică de neînțeles.

Pentru Primarul Sectorului 1 pare că nu contează că oamenii îngheață în case. Probabil se gândește că se rezolvă totul cu o haină-n plus. Din luna APRILIE, adică de ȘASE LUNI, primarul a ținut proiectul de buget pe birou! O bătaie de joc la adresa bucureștenilor!

Abia săptămâna asta, bugetul CET Grivița a fost aprobat în ședința Consiliului Local Sector 1, la solicitarea consilierilor PSD”, mai adaugă Gabriela Firea.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii