Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă, căruia i-a solicitat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru gestionarea pandemiei, precum şi includerea în programul de guvernare a celor 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de conducerea PSD, „în cadrul discuţiei, preşedintele Marcel Ciolacu i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19”.

„De asemenea, preşedintele PSD i-a transmis prim-ministrului desemnat că aşteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar şi măsurile pentru stoparea declinului economic. În acest sens, preşedintele Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social”, relatează comunicatul social-democraţilor.

O discuţie mai aprofundată pe marginea programului de guvernare, a planului sanitar şi a măsurilor economice urmează să aibă loc în cadrul unei întâlniri care va fi stabilită în zilele următoare, mai menţionează sursa citată.

Totodată, Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, jurnaliştilor, la sediul PSD, că „am stabilit foarte clar că vom avea o decizie pentru o perioadă limitată de timp în cazul unei decizii a PSD de a fi votat ca şi prim-ministru până la data de 1 februarie”.

„Noi vorbim, totuşi, de un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie. Nu s-a vorbit niciodată despre o învestire a unui guvern pe următorii trei ani de zile”, a subliniat liderul social-democrat.

El a fost întrebat dacă se aşteaptă ca premierul desemnat să îi promită că de la 1 februarie va pleca de la guvernare. „Eu nu cer nimănui să îmi promită nimic. Eu am spus foarte clar: în cazul în care PSD decide să susţină un guvern minoritar, acest lucru nu se poate face decât pe o perioadă limitată de timp. Cel mult până la 1 februarie. Cred în continuare şi susţin că România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar. România are nevoie de un guvern stabil prin ce criză trece, la ce răscruce de drumuri e în acest moment România”, a răspuns Marcel Ciolacu.

Totodată, întrebat dacă PSD ar putea să intre la guvernare, Ciolacu a precizat că „nu s-a discutat acest lucru până acum”. „Să vedem care este programul de guvernare, care sunt măsurile, dacă pot fi încadrate cele 10 măsuri ale PSD şi care sunt timpii de implementare a acestor măsuri, fiindcă nu vorbim acum de politică, ci de priorităţile românilor. Acum suntem în cu totul şi cu totul altă logică”, a adăugat el, punctând şi că vor urma şi alte discuţii, inclusiv cu privire la PNRR şi paşii de implementare a acestuia până la 1 februarie.

Marcel Ciolacu a arătat că PSD va lua decizia cu privire la susţinerea cabinetului lui Nicolae Ciucă după ce va avea loc şi o întâlnire cu premierul desemnat

De asemenea, el a fost întrebat dacă PSD va solicita funcţii în guvernare şi a răspuns că „o singură condiţie are PSD: că PSD nu are nevoie de nicio funcţie”. Marcel Ciolacu a răspuns la fel şi în privinţa unei întrebări referitoare la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor care ar reveni social-democraţilor: „Nu, PSD nu are nevoie”.

„Funcţiile, ca şi Guvernul, nu credem că sunt ceva conjunctural. Stabilitatea o aduce o alianţă. În cazul în care se crează o majoritate, acea majoritate are atât Guvernul, cât şi şefia de la Cameră şi Senat. Nu există o alianţă între PSD şi PNL, ca PSD să voteze pe cineva la Senat, iar PNL să voteze pe cineva la Cameră. Mai mult, eu nu pot să am o înţelegere sau să negociez ceva cu PNL, pentru că PNL are o decizie că nu negociază cu PSD. E un cerc vicios şi marea problemă e ce fac românii”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii