Funcționarii publici vor fi evaluați de cetățeni

Funcționarii publici vor fi evaluați de cetățeni

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va implementa un nou sistem de evaluare a angajaţilor din sistemul public, deoarece în prezent funcţionarii publici se evaluează între ei, potrivit Programului de Guvernare depus miercuri la Parlament de premierul desemnat, Florin Cîţu.

În acest moment, funcţionarii se evaluează între ei, parcurgând etape profund impactate de formalism şi chiar subiectivism, funcţie de relaţiile de colaborare între şefi şi subalterni”, se menţionează în Programul de Guvernare.

Noul sistem se va baza pe proceduri de evaluare concepute în coordonare cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, iar indicatorii de performanţă vor ţine de cont de input-ul beneficiarilor, adică al cetăţenilor

De asemenea, va fi efectuat un audit real în sistemul public, în general, şi unul cu prioritate pentru Ministerul Muncii şi instituţiile din subordine/aflate în coordonare, moment de la care trebuie stabilit un mecanism cu adevărat obiectiv de evaluare a salariaţilor din sistem, se precizează în Programul de Guvernare.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii