Gabriela Firea: 8 din 10 copii români se confruntă cu lipsuri. Prin Legea PREVENIRII separării copilului de familie, acești copii vor fi ajutați!

Gabriela Firea: 8 din 10 copii români se confruntă cu lipsuri. Prin Legea PREVENIRII separării copilului de familie, acești copii vor fi ajutați!

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis marți, pe pagina sa de Facebook, un mesaj cu privire la legea prevenirii separării copilului de familie.

Ministrul a decis să transmită un mesaj prin care să combată unele informații apărute în spațiul public cu privire la această propunere legislativă. Potrivit Gabrielei Firea, opt din zece copii din familii vulnerabile „nu au mâncare, haine sau încălțăminte”.

Ea spune că această lege ar urma să vină în sprijinul acestor copii, astfel încât aceștia să poată crește alături de familie, în pofida lipsurilor materiale.

Mai mult, ministrul spune că legea este una perfectibilă și este deschisă la propuneri pentru îmbunătățirea acesteia, însă deplânge faptul că s-a confruntat cu o atitudine nepotrivită în Parlament atunci când a fost dezbătut proiectul.

„Am participat, alături de colegii mei din minister, la Comisia pentru Muncă din Camera Deputaților, reunită în ședință comună alături de Comisia pentru Sănătate și Familie. Am vrut să oferim explicații și să discutăm punctual propunerile de modificare.

NU S-A PUTUT!!! Din păcate, ce s-a întâmplat timp de trei ore în Parlament nu a fost o dezbatere. Am asistat la un linșaj al susținătorilor acestui proiect, într-o formă sau alta. Nu am putut dezbate nici o modificare propusă acestei legi doar pentru că un grup politic a decis să facă scandal. În live-urile pe Internet declară că vor să-i protejeze pe copii, dar când trebuie să dezbatem vin cu DIVERSIUNI, ATACURI la persoană și chiar…BLESTEME”, scrie ministrul Gabriela Firea.

Ministrul Familiei spune, de asemenea, că în spațiul public au apărut unele informații false cu privire la acest proiect și încearcă să aducă o serie de lămuriri. Gabriela Firea dă asigurări că nimeni nu va lua copiii cu forța din familii, cu atât mai puțin pentru a fi trimiși în străinătate.

„S-a afirmat că cele 150 de centre de zi, unde acești copii din familii sărace primesc mâncare, haine, își fac lecțiile și sunt consiliați, sunt lagăre de exterminare!!! O afirmație halucinantă, chiar rasistă și xenofobă având în vedere chinurile prin care au trecut cetățenii unor etnii în lagăre.

Mă adresez tuturor românilor, cu încredere: NIMENI nu le va lua copiii cu forța și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară!!! ADOPȚIILE INTERNAȚIONALE SUNT INTERZISE DE 22 DE ANI în România. Doar cetățenii români din țară sau din diaspora pot adopta copii din țara noastră, în niciun caz cetățenii străini!!! În plus, cei mai mulți părinți adoptatori sunt în țară, există datele!!

Această MANIPULARE este o afirmație atât de gravă încât mă aștept ca unele instituții ale statului să intervină! Românii nu pot fi mințiți și speriați în asemenea mod”, a mai scris ministrul Familiei, Gabriela Firea.

„Legea nu a apărut peste noapte, așa cum mint propagandiștii. Încă din August 2022, proiectul a fost în consultare publică și am preluat toate completările primite. A parcurs circuitul și a primit aviz favorabil de la Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Dezvoltării, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social. După adoptarea în Guvern a fost dezbătută în comisii și votată în plenul Senatului cu 94 de voturi PENTRU, 12 voturi împotrivă și 1 abținere.

A fost votată chiar și în comisiile Camerei Deputaților, acolo unde fac scandal acum, dar a fost întoarsă din plen după ce au început minciunile și manipulările online!!

Noi am fost deschiși și transparenți. Ne-am întâlnit înainte cu toți cei care au avut puncte de vedere și am preluat în mare parte completările.

Repet, ca să nu existe dubii. Prin această lege:

NU SUNT LUAȚI CU FORȚA COPIII DIN FAMILIILE SĂRACE!

NU VACCINĂM CU FORȚA COPIII!

NU EXPORTĂM COPIII!

NU ÎNSCRIEM COPIII ÎN BAZA DE DATE PENTRU ADOPȚII INTERNAȚIONALE!!!

Legea privind PREVENIREA separării copilului de familie – repet PREVENIREA!!!!!! -, este o lege prin care copiii aflați în situații de vulnerabilitate să fie ajutați REAL SĂ RĂMÂNĂ ALĂTURI DE PĂRINȚII ȘI FRAȚII LOR!

SCOPUL LEGII NU A FOST VREODATĂ LUAREA COPIILOR DIN FAMILII CI EXACT INVERS -RĂMÂNEREA LOR ACOLO!”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii