Senatoarea PSD Gabriela Firea acuză minciună și manipulare, în direcția PNL-ului și a USR PLUS. ”Cât de scurte sunt picioarele minciunii PNL – USR/Plus! 6 luni a durat mirajul “dreptei unite”! Exact cu asta au manipulat bucureștenii: că sunt la guvernare și vor ajuta cu bani și proiecte Capitala! Că, dacă sunt eu primar, nu sprijină Bucureștiul! Dar, dacă e ales primarul lor, va curge lapte și miere!”, susține Firea, într-o reacție transmisă pe o rețea de socializare.
”Am avut discuții și cu domnul primar general. Eu știu situația de la București, am lucrat și cu domnul primar general și anul trecut pentru a rezolva câteva dintre problemele de la buget de anul trecut, am construit bugetul anul acesta împreună. Este foarte important să avem un buget cât mai repede la București.
Mesajul meu este clar, nu vom susține de la bugetul național întârzieri care să ducă după aceea la incapacități de plată și apoi să plătim mai mult. Deci, bugetul național nu va susține un derapaj la București. De aceea, sunt sigur că vor găsi o soluție cât mai rapid la București, se va vota bugetul și se va merge mai departe. După aceea putem să ne gândim și la soluții”, a afirmat Florin Cîțu.