„A trecut o zi de când se pot depune dosarele în programul social pentru creșterea natalității, derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Până acum am primit 3.400 de solicitări.
Vreau să fac de la început precizarea că am primit toate mesajele trimise de dumneavoastră. Până la ora aceasta ar fi trebuit să primiți confirmarea de primire. E posibilă o mică întârziere cauzată de numărul mare de mesaje intrate în același timp.
De asemenea, toate dosarele vor primi în cel mai scurt timp numărul de înregistrare în funcție de ora și ordinea sosirii.
Evident, în cazul dosarelor transmise de mai multe ori vom lua în calcul doar primul transmis”, transmite ministrul familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook – Video aici – https://www.facebook.com/gabifirea/videos/658318092441820/