Gabriela Firea a comentat pe Facebook cazul tinerei care spune că a fost violată de reprezentanți AUR la Școala de vară a partidului lui George Simion.
Tema abuzului unor bărbați asupra unei minore nu este despre partide sau instituții publice, pentru că la fel de bine se putea întâmplă la un team-building al unei companii private. Lucrurile sunt mai grave pentru că vorbim despre cultură sau mai mult lipsa ei, mentalitate socială, raport de putere în societate și lipsă de educație.
Abuzuri ca acesta se întâmplă cu adevărat, chiar zilnic!
Avem cel mai mare număr de mame minore din UE – una din patru mame din UE care nu a împlinit vârsta majoratului este din România. De asemenea, unul din zece tați minori din Europa se află în țara noastră.
Fără expunere publică și ajutor din partea unor oameni din instituții și societatea civilă, chiar și politicieni, multe dintre aceste cazuri ar rămâne doar drame grele, anonime și adesea fără rezolvare.
În primul rând, felul în care se poartă discuția este supărător, sexist și într-o ambiguitate intenționată față de drepturile minorei. Aceasta este și cea mai mare problemă: o mentalitate care indică faptul că minora este responsabilă și a provocat o situație pe care o putea evita, dacă „era cuminte”. Vorbim, totuși, de o fată care nu poate ști ce riscuri își asumă când consumă alcool, de exemplu. Este responsabilitatea adultului să intervină apelând familie, autorități, un medic eventual. Nimeni nu a făcut asta la momentul respectiv, din contra.
Nici măcar nu se discută despre faptul că o fată minoră a consumat alcool în exces, ci doar faptul a furnizat practic o invitație explicită la abuz. Se discută doar forma, nu și fondul problemei.
Nu doresc să fac politică din această dramă, ci să reamintesc importanța orelor de educație sanitară, cu informații de la medici și persoane specializate despre propriul corp, despre ce înseamnă o sarcină timpurie și cum poate fi ea prevenită. Știu că este un subiect tabu, delicat, dar el trebuie abordat.
Fără o implicare importantă din partea statului, nu vom avea cadru instituțional adecvat, funcțional care produce în timp și o schimbare de atitudine.
Orele de educație sanitară în școli, cu acordul părinților, sunt extrem de importante. Însă, avem obligația să le oferim informații și celor aproape 4.000 de fete și adolescente care sunt acum în centrele rezidențiale, în grija autorităților”, a scris Gabriela Firea.