Gabriela Firea: „Așteptăm proiecte din partea primăriilor din toată țara pentru cele 150 de centre de zi destinate copiilor aflați în situații de risc”

Gabriela Firea: „Așteptăm proiecte din partea primăriilor din toată țara pentru cele 150 de centre de zi destinate copiilor aflați în situații de risc”

„Am participat astăzi la evenimentul „Dreptul de a fi dezinstituționalizat” organizat la Parlamentul României de către Consiliul de monitorizare a implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în parteneriat cu Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Am fost onorată să înmânez premii Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului din toată țara care au luat foarte în serios procesul de închidere a centrelor de plasament care nu ne-au făcut cinste mulți ani. Este un efort pe care-l facem împreună, să găsim cele mai bune soluții pentru copii și, iată, am ajuns în etapa finală. Mai avem de închis 73 de centre de plasament și o vom face împreună până la finalul anului 2024!
Cu această ocazie am reamintit că așteptăm proiecte din partea primăriilor din toată țara pentru cele 150 de centre de zi destinate copiilor aflați în situații de risc. Este unul dintre proiectele importante ale Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, finanțat cu 50 de milioane de euro prin PNRR. Unele dintre aceste centre de zi vor funcționa ca centre de recuperare pentru copiii cu dizabilități, care au nevoie să fie susținuți. Avem în jur de 80.500 de copii cu dizabilități în evidențele serviciilor de evaluare complexă ale DGASPC-urilor. Dintre aceștia, aproape 48.000 sunt încadrați în grad de handicap grav.
Le-am mulțumim colegilor Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Elena Tudor, președinte ANPDCA pentru tot efortul colectiv depus în interesul copiilor aflați în sistemul de protecție socială. De asemenea, am avut mereu sprijinul colegilor parlamentari, în frunte cu vicepreședintele Senatului Paul Stănescu. Le mulțumesc organizatorilor acestui eveniment – Emanuel-Gabriel Botnariu, președintele Consiliului de monitorizare a implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Anca Dragu, președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României”, a transmis ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7 ° C
7.2 °
6.1 °
86 %
6.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii