„Sunt șocată de fapta cumplită petrecută ieri în București. Am reacționat imediat, dar nu am scris nimic din respect pentru tragedia prin care trece poporul turc și pentru că am aflat vestea trecerii în neființă a academicianului Răzvan Theodorescu. Incidentul de ieri, este un exemplu înfiorător de violență domestică, care se putea finaliza tragic! O femeie putea muri în condiții groaznice, pentru că partenerul de viață a considerat ca fiind normal să o închidă în portbagajul unei mașini căreia i-a dat foc!”, transmite ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Condamn toate actele de cruzime împotriva femeilor! Nu există cuvinte care să exprime tragedia care se putea întâmpla și nici justificări.
Victima a fost salvată la timp de operatorii de la 112 și de polițiștii din Capitală după ce partenerul său a agresat-o și a forțat-o să intre în portbagajul autoturismului. Doar telefonul mobil a salvat-o pe partenera acestui individ.
Nu voi înceta niciodată să militez împotriva acestei realități cumplite a societății noastre: violența domestică. Trebuie să atragem atenția tuturor, constant, în orice mediu.
Mediatizată sau nu, violența domestică se regăsește atât în familiile vulnerabile, cu educație precară, care se luptă cu lipsurile materiale, cât și în familiile educate, cu statut financiar bun.
Atât ca ministru, cât şi ca femeie şi mamă condamn cu fermitate orice formă de violență, fie verbală sau fizică. Femeile care sunt victime ale violenței domestice au nevoie de ajutor, de adăpost, de consiliere psihologică şi juridică, precum şi de asistență medicală.
Un prim ajutor pe care îl poate obține o victimă a violenței în cuplu este apelând linia specială 0800.500.333, pusă la dispoziție de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Numărul este apelabil gratuit din orice rețea, serviciul fiind asigurat 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Consilierii liniei telefonice de urgență oferă informații legate de demersurile pe care le poate face victima în situația de criză și oferă asistență de specialitate cu privire la serviciile de care aceasta are nevoie, protejând intimitatea și asigurând confidențialitatea beneficiarilor. În situațiile în care victima nu mai este în siguranță acasă, consilierii o pot direcționa spre un centru de primire în regim de urgență.
În ultimii 8 ani, 426 de femei au fost ucise în România de partenerii lor, de foștii parteneri sau de membri ai familiei. De asemenea, în anul 2022 au fost înregistrate peste 70.000 de cazuri de violență domestică din care peste 90 la sută au avut loc la domiciliu și restul în spațiul publice, iar peste 15.000 de persoane au primit ordine de protecție.
Violența împotriva femeilor continuă și din cauza lipsei de reacție a martorilor unei agresiuni – nu spunem nimic, nu intervenim, nu anunțăm poliția sau instituțiile abilitate.
Nu acesta este răspunsul. Este nevoie să ne mobilizăm cu toții pentru ca fapte ca cea de ieri să rămână doar amintiri oribile”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.