Gabriela Firea: Familia reprezintă piatra de temelie a întregii noastre existențe

Gabriela Firea: Familia reprezintă piatra de temelie a întregii noastre existențe

„Familia reprezintă piatra de temelie a întregii noastre existențe. Este locul unde ne formăm pentru viitor și una dintre cele mai mari binecuvântări pe această lume. Din păcate, însă, pentru mulți copii familia o reprezintă angajații instituțiilor statului și ceilalți tineri din centrul sau casa de tip familial”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook
„La sfârșitul săptămânii trecute am vizitat două locuințe de tip familial din municipiul Buzău și, mărturisesc, am plecat cu sufletul rupt de poveștile de viață pe care le-am aflat de la copiii îngrijiți aici. Ca mamă, cred că dramele oamenilor care ajung să-și abandoneze copiii sunt de neimaginat.
În apartamentul „Albatros”, am cunoscut șase adolescenți minunați, 4 fete și 2 băieți. Cu visurile pe care oricine le are la aceste vârste, cu problemele și îndoielile specifice. Sunt la vârsta la care ar avea nevoie de sfatul unui părinte. Acest sfat nu vine însă din familia în care s-au născut, ci din partea oamenilor care îi îngrijesc din copilărie. Povestea Andrei, o tânără de 16 ani, m-a impresionat până la lacrimi: a ajuns în grija statului nu de mult timp, după ce bunicii la care stătea au murit din cauza pandemiei COVID-19. Andra zâmbește reținut, a fost tot timpul mai mult serioasă. Mi-a mărturisit că iubește informatica și contabilitatea și ar vrea să continue pe viitor pe calea acestor specializări.
Toți tinerii din această casă au înțeles că doar prin muncă și rezultate la învățătură pot depăși lipsurile. Albert, un băiat care a împlinit 18 ani, lucrează deja în domeniul auto. Alexandra Maria și Georgiana se pregătesc cu seriozitate pentru Evaluarea Națională, primul examen important din viața lor.
Mi-au rămas foarte bine întipărite în memorie și poveștile copiilor din al doilea apartament, „Zâmbetul Copilăriei”. M-a emoționat povestea lui Valentin, un licean pasionat de pian și trompetă, care se pregătește pentru un recital în luna ianuarie. Un băiat excepțional, cu o personalitate de artist, foarte deschis și plin de viață. La fel sunt și surorile Andreea și Ioana. Foarte talentate la make-up și coafură, visul lor este o carieră în acest domeniu. Prietena lor Roxana, care locuiește în aceeași casă, cochetează cu designul interior.
Discuțiile cu acești copii sunt lecții de viață. Sunt încă la final de copilărie, dar mai maturi ca unii adulți. Am auzit direct de la ei păreri cu privire la eforturile făcute în ultimele luni pentru a îmbunătăți serviciile oferite de instituțiile statului. Mi-au spus cu toții cât de mult contează indemnizația pentru tineri, în special pentru cei care au un loc de muncă sau vor să-și continue studiile.
Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută și este deja în vigoare.
Practic, din acest moment, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la școală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus față de alocația de plasament”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii