Gabriela Firea: „Înființăm Observatorul Național al Copilului și implicăm membrii comunităților locale pe a identifica toți copiii aflați în situații de risc”

Gabriela Firea: „Înființăm Observatorul Național al Copilului și implicăm membrii comunităților locale pe a identifica toți copiii aflați în situații de risc”

„Copiii care riscă abandonul școlar sunt problema noastră, a întregii societăți. Elevii pe care îi pierdem acum din sistemul de educație sunt adulții care nu își vor atinge niciodată adevărata capacitate, iar societatea va fi lipsită de membri valoroși. Sărăcia, problemele din familie, violența, lipsa informațiilor corecte, sunt tot atâtea motive care distrug azi viitorul unui copil și mâine pe al unei țări întregi”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Am participat cu entuziasm, alături de colegul meu Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii, la dezbaterea națională “Pactul pentru Tineri”, organizată la Iași de Cristina Chiriac, neobositul lider al CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației – România. M-am bucurat să văd cât interes a suscitat problema extrem de importantă a reducerii abandonului școlar, toți cei prezenți în sala plină ochi a Colegiului Național Iași – profesori, specialiști în educație, reprezentanți ai mediului de afaceri – fiind deciși să se implice, să ofere soluții, să discute variante pentru ca abandonul școlar să devină, cât se poate de repede, o situație izolată. Parlamentul României a fost reprezentat de deputatul Simona Bucura Oprescu, iar Ministerul Educației de secretarul de stat Sorin Ion.
Le mulțumesc și senatorului Maricel Popa și prefectului Bogdan Cojocaru pentru tot suportul oferit în vizita la Iași.
Abandonul școlar este o realitate a comunităților din România, indiferent de etnie. În primul rând, e nevoie de un mecanism prin care comunitățile locale să depisteze mult mai rapid copiii și familiile cu risc. Mă bucur că specialiștii din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție au finalizat Legea Prevenirii Separării Copilului de Familie, un proiect asumat PNRR și care va ajunge în curând pe masa Guvernului.
Înființăm Observatorul Național al Copilului și implicăm membrii comunităților locale pe a identifica toți copiii aflați în situații de risc. În fiecare localitate va exista o structură comunitară consultativă – din care pot face parte preotul, învățătorul, medicul de familie, polițistul de proximitate, reprezentanți ai instituțiilor sau ai societății civile – care va identifica situațiile dificile. Dacă un copil are nevoie de sprijin îl va primi, în funcție de necesitățile concrete. Munca membrilor acestui „consiliu” va fi plătită, pentru că trebuie stimulați să facă această activitate din timpul lor liber, iar indemnizația de ședință este egală cu 1% din salariul primarului.
Noua lege schimbă și modalitatea de finanțare, iar pentru serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de familie se propune asigurarea finanțării de la bugetul de stat a cel mult jumătate din necesar. Sumele vor fi stabilite în funcție de numărul de copii înregistrați în Observatorul Național Copilului.
În paralel, pregătim mecanismele prin care autoritățile locale vor putea accesa cele 50 de milioane de euro puse la dispoziția României prin PNRR pentru crearea unei rețele de 150 de centre de zi. Pentru unii copii, un astfel de centru poate face diferența. Știm cu toții că mulți copii abandonează din lipsa posibilităților financiare reduse ale familiilor. Acum, doar 3 din 10 orașe au centre și specialiști pentru a preveni separarea de familie. În mediul rural, situația este gravă: mai puțin de 1 din 10 localități au resursele esențiale. În 570 de localități, 12 orașe și 558 de comune, nu există centre și specialiști.
Lucrăm și la Garanția pentru Copii, instituită la nivel european, și care ne va ajuta să ajungem la acești copii, să știm de ei și de situațiile grele în care se află. Banii vor veni țintit pentru acces la servicii medicale, sociale, educaționale și orice e nevoie pentru e preveni separarea copiilor de familie.
Am mai făcut un pas important în aceste luni și am reușit deblocarea în Parlament a proiectului de modificare a legii 272/2004 privind protecția drepturilor copilului. Există prevederi noi, foarte utile, care vor veni în ajutor copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate. Și nu sunt putini acești copii: ultimele statistici vorbesc de aproape 12.000 de copii cu ambii părinți peste hotare, rămași în grija rudelor. De acum, este obligatoriu să existe o persoane desemnată să se ocupe de creșterea unui copil cât timp părinții sunt la muncă și să răspundă dacă nu o face cum și-a asumat!””, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii