Gabriela Firea: Înscrierea în Observatorului național al copilului se va face exclusiv cu acordul părinților

Gabriela Firea: Înscrierea în Observatorului național al copilului se va face exclusiv cu acordul părinților

„Legea privind PREVENIREA separārii copilului de familie – repet PREVENIREA!!!!!!-, este o lege prin care copiii aflați în situații de vulnerabilitate să fie ajutați REAL SĀ RĂMÂNĂ ALĂTURI DE PĂRINȚII ȘI FRAȚII LOR!”, transmite ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook
„Dramele trăite de mulți copii care au ajuns în grija statului aduși chiar de părinții lor, care nu își permiteau să îi crească, SUNT CUMPLITE!
Această lege le întinde o mână de ajutor! Nicidecum nu le îngrădește drepturi copiilor sau familiilor!
Cu acordul părinților, vor fi sprijiniți să nu plece din familii, decât dacă viata le este pusā în pericol.
Pentru că SCOPUL LEGII NU A FOST NICIODATĂ LUAREA COPIILOR DIN FAMILII CI EXACT INVERS-RĂMÂNEREA LOR ACOLO!!
Legea se află acum în perioada în care preluăm idei, completări sau modificări ale articolelor care pot crea neînțelegeri sau interpretări eronate, în cadrul comisiilor de la Camera Deputaților. Așa cum am procedat și în perioada de transparență, precum și în timpul dezbaterii de la Senat.
Dorim o lege în sprijinul copiilor, accesibilă și complet transparentă.
Am decis eliminarea articolului care punea problema vaccinării – chiar daca era vorba doar despre informarea părinților, și nu obligarea în vreun fel, așa cum nici schema de imunizare actuală nu este obligatorie.
Înscrierea în Observatorului național al copilului – pentru a beneficia de alimente, haine, rechizite, sprijin la teme -, se va face exclusiv cu acordul părinților.
Invit societatea civilă să își prezinte în continuare amendamentele referitoare la legea privind PREVENIREA SEPARĂRII COPILULUI DE FAMILIE la adresa de mail
relatiipublice@mfamilie.gov.ro
pentru a realiza o lege care să fie în acord cu ceea ce își doresc oamenii.
Datele de mai jos NU TREBUIE SĂ MAI EXISTE ÎN STATISTICI:
România este pe locul I în Europa la mame minore!
România este pe locul I în Europa la numărul de copii care trăiesc în sărăcie!
România este fruntașă în Europa la abandon școlar!
România e pe primul loc si la mortalitate infantila!”, evidențiază ministrul Familiei, Gabriela Firea.
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii