Gabriela Firea: „Schimbăm o percepție învechită și un stereotip! 3 din 10 români spun că femeile nu au calități de conducere”

Gabriela Firea: „Schimbăm o percepție învechită și un stereotip! 3 din 10 români spun că femeile nu au calități de conducere”

„Schimbăm o percepție învechită și un stereotip! 3 din 10 români spun că femeile nu au calități de conducere, potrivit unui studiu recent. Lumea se schimbă și odată cu ea trebuie să ne schimbăm și noi mentalitatea”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Am finalizat un proiect important prin care egalitatea de șanse între femei și bărbați nu rămâne doar la nivel de vorbe, iar femeile vor demonstra că pot face mai mult. Prin proiectul promovat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse asigurăm locuri pentru femei în consiliile de administrație ale companiilor de stat.

Împreună cu vicepremierul, ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu și ministrul Economiei, Florin Spătaru, propunem modificarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Avem susținerea coaliției de guvernare pentru acest proiect și sprijin din partea președintelui Camerei Deputaților și a PSD Marcel Ciolacu, dar și a premierului Nicolae Ionel Ciucă.
Este o modificare importantă pentru statutul femeilor în societatea noastră. Ne dorim mult să modificăm următoarele statistici oficiale, extrem de îngrijorătoare:
✔️ 6 din 10 români consideră că locul unei femei este în bucătărie!
✔️ 8 din 10 români cred că cel mai important rol al femeii este să aibă grijă de casă și copii!
✔️ 3 din 10 români spun că femeile nu au calități și abilități pentru funcții de conducere!
Datele prezentate mai sus fac parte dintr-o amplă cercetare sociologică în cadrul proiectului „România Durabilă”, parte a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030.
Nu putem rămâne în urma vremurilor, având mentalități învechite. Sunt nenumărate femei de succes în afaceri, politică sau activism civic. Trebuie să depășim aceste stereotipuri și idei învechite. Femeile pot fi și mame bune, iubitoare, implicate în creșterea copiilor și, să aibă, în paralel, cariere extraordinare”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii