„Familia acuzată că și-a bruscat copilul, la începutul anului trecut, în Danemarca este nevinovată! Autoritățile daneze au închis urmărirea penală în cazul tinerilor români motivând că nu poate fi dovedit vreun abuz. În sfârșit, tinerii pot să-și crească băiatul în liniște”, transmite ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Mă bucur nespus că familia Rotundu a scăpat de coșmarul început anul trecut, la scurtă vreme după nașterea băiatului lor. Atunci, după arestarea lor de către autoritățile daneze, am făcut tot ce a stat în atribuțiile Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, pentru a aduce băiețelul în România, la bunici.
Cu ajutorul Ministerului Afacerilor Externe și a misiunii diplomatice a României în Danemarca am ținut legătura cu instituțiile daneze și am reușit să repatriem nou-născutul în condiții de siguranță. Cu toții am fost surprinși să vedem că starea de sănătate a băiatului era una foarte bună, contrar spuselor inițial în Danemarca.
Faptul că acum părinții au fost absolviți de orice vină este și o dovadă că eforturile autorităților din România nu au fost în zadar!
Sunt la curent și cu noutățile în cazul familiei Furdui din Germania. Încă doi dintre copii s-au întors în familie și doar unul a mai rămas sub protecția autorităților germane. În cazul Furdui, ministerul și ANPDCA s-au implicat activ. Au fost aplicate procedurile pentru toate astfel de cazuri când avem de-a face cu protecția drepturilor copiilor cetățeni români în afara granițelor.
Vreau să-i asigur pe toți românii din afara granițelor că Ministerul Familiei și ANPDCA se implică în toate cazurile care ne sunt aduse la cunoștință din alte țări. Însă, în fiecare astfel de situație trebuie urmați pași diplomatici și respectată legislația statelor respective. Nu abandonăm pe nimeni!”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea.