Guvernul a adoptat proiectul creditelor pentru tineri. Gabriela Firea, detalii despre inițiativă

Guvernul a adoptat proiectul creditelor pentru tineri. Gabriela Firea, detalii despre inițiativă

Ministrul Familiei, Gabrila Firea, a anunțat că Guvernul a adoptat în ședința de miercuri proiectul care prevede posibilitatea de creditare a tinerilor cu garanția statului. Potrivit social-democratei, în cazul studenților banii pot fi folosiți inclusiv pentru publicarea unor lucrări științifice sau pentru plata în avans a chiriei, dar și pentru alte nevoi personale.

„Pentru că în cazul tinerilor aici este de fapt cea mai mare dificultate, nevând cei mai mulți dintre ei proprietăți sau nevând venituri crescute, nu pot să justifice posibilitatea în fața unui agent bancar că pot să restituie un credit pe care eventual l-ar contracta de pe piața bancară privată”, a continuat Gabriela Firea.

Proiectul a fost elaborat în colaborare cu Ministerul de Finanțe și Fondul Român de Garantare și Contragarantare.

„Nu este o obligativitate, firește, fiind un credit, o posibilitate a studenților, inclusiv a masteranzilor și doctoranzilor, precum și a tinerilor care nu mai sunt în studenție de a contracta aceste credite cu garanția statului. În cazul studenților este vorba despre 10.000 de euro, în lei, firește, la cursul zilei, cu garanția statului de 80%, iar în cazul tinerilor, în familii sau în cupluri, este vorba despre 15.000 de euro, tot în lei la cursul zilei”, a adăugat prim-vicepreședinta PSD.

Ea a vorbit și despre categoriile de cheltuieli eligibile.

„Pentru studenți se pot face plăți vizând publicarea unor lucrări științifice, inclusiv lucrări în urma finalizării studiilor la facultate, la masterat sau la doctorat, plata în avans a chiriei, și aici de asemenea a fost o solicitare de a-și putea plăti în avans chiria, fie locul la cămin, fie o chirie în sistemul privat, în oricare oraș din țară. De asemenea, pot fi achitate și alte nevoi personale din partea studenților, masteranzilor și doctoranzilor”, a menționat Gabriela Firea.

„În cazul celor 15.000 de euro, în lei, firește, la cursul zilei, pentru familii, programul Family Start, aici se pot achita cheltuieli pe creșă, pentru grădiniță, pentru after-school, dacă au copii. Pentru eventual achiziționarea unui autoturism cu mai multe locuri, dacă este vorba despre o familie numeroasă, cu șapte-opt locuri, sau pentru un avans, e adevărat, nu în totalitate suficient, pentru contractarea unei locuințe sau alte nevoi personale”, a mai spus ministrul.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii